Amendament pentru scoaterea traficului greu în afara Bacăului pe timpul zilei

Joi, 30 August 2018 | Bacau, Initiative personale | 3 comentarii

Mâine voi susține, în cadrul ședinței Consiliului Local, un amendament la Regulamentul privind regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule rutiere: voi propune INTERZICEREA circulației vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare sau egală cu 3,5 tone în intervalul orar 7:00-20:00, cu excepția vehiculelor de transport persoane, pe toată raza municipiului Bacău.

Astfel, băcăuanii care în prezent sunt afectați de traficul greu, de tranzit, ce sufocă din toate punctele de vedere orașul (mai ales zonele de sud și de nord) vor resimți cât mai puțin efectele acestui calvar.

Sigur că o variantă ocolitoare a orașului este soluția, dar deja sunt 15 ani de când se vorbește despre Centura Bacău (proiect pe care îl monitorizez atent de ani de zile), fiind un proiect promis în zadar de toate guvernele care s-au perindat la guvernare. Eu cred că băcăuanii au îndurat suficient poluarea, zgomotul, siguranța redusă în trafic și mai ales timpul pierdut în trafic!

Îmi veți vorbi despre importanța traficului național și că acesta trebuie luat în seamă. Ok, înțeleg, dar autoritățile naționale ce au făcut în acești ani? De orașele noastre nu le pasă? Dar instituțiile județene, care puteau găsi o soluție temporară și ieftină de ocolire a orașului? Fiind ales al Bacăului, consider că principala mea datorie mea este să protejez sănătatea, siguranța și confortul cetățenilor pe care îi reprezint.

Nu sunt adeptul măsurilor drastice, dar cred că este momentul să dăm un semnal autorităților naționale. Dacă acest amendament va fi aprobat, veți vedea că lucrurile se vor mișca mult mai bine în privința realizării Centurii Bacău sau pentru găsirea de rute alternative.

Trafic de sarbatori in Bacau (1)

3 comentarii la “Amendament pentru scoaterea traficului greu în afara Bacăului pe timpul zilei”

  1. Alex 31 August 2018 at 00:17 Permalink

    Nu are pe unde circula tot traficul de tranzit de peste 3.5 tone, decat prin oras.
    O sa-ti spuna placa aia cu: “subminarea economiei nationale”.
    Despre subminarea Bacaului si a cetatenilor lui nu este nimeni interesat.

  2. Kros 3 Septembrie 2018 at 10:07 Permalink

    Este imposibil ca traficul greu sa fie restrictionat pe toata suprafata municipiului Bacau.Il blochezi din punct de vedere economic.Tot acest traffic genereaza si un consum in localitate.Un mic,o cafea,un plin de combustibil.Dirijarea traficului prin alte localitati nu va face decat sa slabeasca Bacaul si mai mult.Solutia ar fi sa se preseze cu centura.Sa iesim in strada,pentru ca asta este de importanta locala si nationala.

  3. CUCU 5 Septembrie 2018 at 12:38 Permalink

    Daca vreti centura blocati E85 prin metoda traversatului, altfel n-o s-o vedeti niciodata, se vor gasi tertipuri de amanare la nesfarsit a investitiei.


Lasa un comentariu la Kros