Am o mulţime de prieteni care „s-au stricat” stând într-un anturaj specific. Cunosc găşculiţe şi bisericuţe care, prin manipulare voită sau nu, sunt în stare să transforme fundamental un om, fie el şi adult. Prefer să nu ies în oraş decât să fiu văzut cu oameni care îşi fac rău singuri sau care m-ar trage în jos prin acţiunile lor nesăbuite: înjură, vor permanent răul altora, nu le pasă de viitorul lor, se droghează, fac curvăsăraie şi pierd anii lor de glorie, ani care ar putea să îi folosească pentru dezvoltare personală şi, de ce nu, în timp, profesională.
Aş înnebuni să îl văd pe copilul meu umblând cu fii de interlopi. Aş înnebuni să îl văd pe fiu-miu cuplat cu o sugătoare de bani care îşi petrece jumătate de copilărie beată şi drogată prin cluburi şi jumătate prin magazine. Aş turba să o văd pe fiică-mea că îşi schimbă partenerii ca pe şosete, pretinzând cadouri scumpe şi purtându-se ca ultima panarama, vorbind pe unde merge mult, tare şi prost. Le-aş face copiilor mei o educaţie timpurie şi le-aş arăta că un om normal la cap nu se îmbracă la -5 grade cu colanţi. Le-aş vorbi ore întregi despre educaţie, i-aş învăţa să fie civilizaţi şi să respecte comunitatea în care trăiesc. Cred în continuare că ne-ar fi mai bine tuturor dacă am respecta regulile comunităţii în care trăim (oraş, ţară, companie, şcoală, etc) şi dacă ne-am purta ca atare.
Mi-ar fi greu să îmi spăl imaginea dacă zi de zi aş ieşi cu un grup de băieţaşi care sunt hoţi sau proxeneţi, corect? Automat, chiar dacă aud tot mai des că nu trebuie să ne pese ce spune lumea din jur, voi fi catalogat şi eu ca fiind hoţ sau proxenet. Umblu cu ăia, deci sunt ca ei. Vorba se duce peste tot şi chestia asta mă va urmări mult timp. Ei bine, de asta sunt eu atât de paranoic atunci când vine vorba de prieteni. Mă interesez şi vreau să aflu cât mai multe despre cei din jurul meu: din ce familii provin, în ce grupuri îşi fac veacul şi cum gândesc aceştia. Imaginea noastră, o oamenilor, nu este dată doar de noi înşine, ci şi de cercurile în care ne învârtim. Stai cu ălă, eşti ca ăla. Peste tot în lume se pun astfel de etichete şi societatea te pune la locul tău imediat.
E bine să ai prieteni cât mai diferiţi, ca să te ţină cu picioarele pe pământ şi să îţi dai seama astfel ce este bine şi ce este rău. Însă ce faci atunci când cei răi, când cei care au o imagine de oameni de nimic sunt cei cu care îţi petreci majoritatea timpului? Este o întrebare la care vreau să vă gândiţi bine înainte să vă afişaţi în societate cu x, y sau z. Totul depinde de voi şi de imaginea pe care vreţi să „o vindeţi” celorlalţi.
Articole recomandate:
Defineste „curvasaria” 🙂
http://dexonline.ro/definitie/curv%C4%83s%C4%83raie
Imi place post-ul tau.In zilele noastre e din ce in ce mai greu sa gasesti prieteni cu care sa poti avea o conversatie interesanta,placuta,productiva.
2/3 din colegii mei de facultate arata dezinteres total fata de scoala, fata de viitor lor.Se milogesc in fiecare sesiune de un banal 5.
Incotro ne indreptam?Chiar nu vrem sa schimbam nimic in tara asta?
Nu te cunosc personal, sper sa nu am dreptate. Pari o persoana destul de ocupata. Cand vei fi parinte ma indoiesc ca vei avea timp sa discuti ore INTREGI cu ei.
Totusi , de ce sa ne pese atat de mult de ce crede lumea? Cunosc atatea exemple care , pe strada sunt foarte decenti , imbracati cumsecade , dar cand deschid gura mai bine n-ar mai face-o. E evident ca anturajul influenteaza modul de a vorbi , de a actiona dar , dupa parerea mea , e ceva mai greu ca anumiti oameni sa-ti schimbe modul de a gandi , atata timp cat esti un om stapan pe sine si increzator in propriile tale forte. Sa nu fim ipocriti si sa spunem ca nu avem in anturajul nostru oameni mai putin pregatiti intelectual , sa zicem asa , sau oameni cu alte principii decat ale noastre , datorita faptului ca ne-ar putea influenta intr-un mod negativ.
Important e ce si cam gandesc. In viata toti, dar absolut toti, facem „valvatai”. Ideea este sa stim cand sa ne oprim. Si ce prieteni alegem. Restul e proza.
Sper sa ramai cu aceeasi gindire si dupa ce vei avea copiii, mai vorbim atunci! Meseria de parinte nu se compara cu cea de bloger, jurnalist sau orice altceva. E cel mai greu dar in acelasi timp cel mai frumos si inaltator lucru care ni se poate intimpla ca oameni.
Din pacate marea majoritate a tinerilor din ziua de azi incearca sa imite niste personaje ,pe care le vad in jurul lor ,la televizor,internet …e.t.c si din pacate ei cred ca cei ca Nutu Camataru, Bianca lui Bote ,tot felul de interlopi care apar pe la televizor pt tot felul de infractiuni …..si li se pare ca facand ce fac ei e singura solutie ca sa faca ceva cu viata lor .eu am facut parte din cei care au tras pt un 5 in timpul facultatii ,in cele mai multe cazuri; si il contrazic pe dominic ,nu are absolut nici o legatura asta cu lipsa celor 7ani de acasa ,lipsa de respect pt cei din jur si nesimtirea de care dau dovada cei despre care vorbim .eu am incercat de multe ori sa ii trag de maneca pe cei care arunca gunoaie pe strada de exemplu si sa le explic ca nu e frumos ce fac ;am destui „prieteni”care fura pt a se droga …..am incercat sa-i ajut sa se lase ,sa renunte pt ca nu e bine ,bineinteles nu prea am reusit ….multi dintre ei din familii de oamenii educati .am incercat sa imi conving prietenii sa nu isi mai urasca tara ,ei spun ca tara asta nu le-a oferit nimic dar fratilor trebuie si noi sa facem ceva ca sa primim ceva …..noi vrem totul de-a gata eventual sa vina altcineva sa ne schimbe .Nu mai stati indiferenti cand vedeti un pusti care e jignit si imbrancit de doi „smecheri de cartier” care nu stiu sa lege 2 cuvinte …..
Si exemple mai sunt destule…ideea e ca daca vrem sa nu devenim o tara de interlopi,cocalari si pitipoance trebuie sa iesim din starea asta latenta in care suntem si sa incercam sa dam un exemplu celor din jurul nostru .Haideti sa demonstram ca exista si Romania normala si chiar vreau sa cred ca exista !!
Daca ai suficienta incredere in tine, nu te schimba niciun fel de anturaj.
Cat despre reputatie, mi-am schimbat prietenii suficient de des incat sa nu mi se puna vreo eticheta (oricare ar fi) in functie de ei.
Ce crede cineva despre mine e ce vreau eu sa creada. Daca n-o nimeresc si omul isi face o parere proasta, i-o confirm de se satura si pleaca.
Cat despre vorbitul cu o persoana, cel putin in Bacau, n-am refuzat sa vorbesc cu cineva fiindca era nu-stiu-cum sau avea nu-stiu-ce obiceiuri. La Bucuresti am refuzat, ca e mult prea periculos.
Totusi, tu ramai asa. Sa stii ca eu te admir ca ai grija de reputatia ta. Mie mi se pare prea obositor 🙂
Ideea e ca daca esti intr-adevar un om cu capul pe umeri,poti sa petreci o parte din timp si cu pietenii aia drogati,si cum or mai fi ei,care ii strica lui Cristi reputatia daca iese cu ei,insa sa stii,dupa cum spunea cineva intr-un comment,sa te opresti…si,atunci cand o sa fii un om mai mare de….16-17 ani,o sa-ti dai seama ca prieteni nu inseamna chestia aia pe care o stiam noi,adica sa stai 18\24h cu ei,pentru ca incep sa apara cu totul alte chestii in viata ta,deci…nu-i chiar atat de grav pe cat o vezi tu…iar daca al tau copil va fi ales sa stea cu drogati,sau ce-ai mai enumerat tu pe acolo,poti sa palavragesti tu cat vrei acolo,ca in mare parte din cazuri,tot cu prietenii o sa ramana…orice decizie ai lua tu…in legatura cu el..dar la tine nu cred ca ar fi cazul de asa ceva…apoi,e imposibil sa nu gasesti persoane cu care sa vorbesti ceva interesant,sau cine stie…doar ca,cel mai probabil nu ai cautat tu unde trebuie…daca vorbim de Bacau,ai destul de mult de cautat,pentru ca mentalitatea „de Moldova” ramane de Moldova(fac facultate in Cluj,deci am de ce sa comentez),dar…exista oameni de calitate si in Bacau…cam putini,dar exista…
Eu cam atat am avut de zis…prietenii nu-s viata ta,si nici nu o s-o faca ei vreodata…Numa bine si un AN Nou Fericit!
Ce este mai rau este faptul ca atunci cand cineva (sa-i zicem X) care stie ce vrea de la viata este catalogat dupa cel cu care umbla(sa-i zicem Y),iar Y nu va fi catalogat in functie de X niciodata…
Razvan, la mine prieten nu a insemnat niciodata sa stau cu cineva 18/24. Cand m-am apropiat de un om, am facut-o fie fiindca gandea ca mine si puteam sa-i povestesc tot felul de traznai fie, cel mai des, pentru ca eram curioasa cum gandeste. De asta am avut tot soiul de prieteni, unul mai dubios si mai diferit ca altul 🙂 Mentionez ca la Bucuresti discut strict cu oamenii normali.
In legatura cu discutatul interesant; depinde ce crezi tu ca inseamna asta. Mie mi se pare foarte interesant cand imi povesteste vreunul cum si-a ales victima, cum a furat-o. Mi se mai pare interesant cand mi se zice despre obiceiurile altei natii/etnii (fie ea si tiganeasca). La fel de interesante mi se par si explicatiile de natura stiintifica (atata timp cat le inteleg), noile inventii, prelegerile despre afaceri, noi comedii la teatru sau vreun spectacol de balet. Deci sigur am avut mereu ceva interesant de discutat cu oricine 🙂
@Cristi, legat de copii atat pot zice: mare noroc pentru amandoi ca nu sunt fiica ta :))
Foarte interesante teorii aveţi despre prieteni, dar totuşi, experienţa de viaţă nu o obţii ferindu-te de rău, ci cunoscându-l, doar aşa vei şti dacă e cu adevărat rău sau e doar mit. În viaţă trebuie să le faci pe toate… doar excese să nu faci!
Prieteni… nu puteţi spune cu adevărat că aveţi prieteni până nu vă convingeţi cu adevărat de asta. Nu e prieten ăla cu care ai subiect comun de discuţie. Ca să poţi şti cu adevărat că o persoană te vede ca un prieten, va trece un test pe care soarta îl va scoate în cale. Unul din cele mai bune teste de acest fel este atunci când sunteţi ingraţi. Când i-aţi dezamăgit pe toţi oamenii din anturajul vostru. Atunci, unul din ei, sau poate 2, nu vor ţine cont de comportarea voastră şi vă vor suna să vă scoată în oraş ca şi mai înainte, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cum? Simplu! Pentru că au iertat greşeala încă dinainte ca voi să vă cereţi scuze. Iertarea este dovada supremă de prietenie!
Ţineţi cont de un lucru… cel care se leapădă de voi, fie şi temporar, la prima greseală nu v-a fost niciodată prieten… cel mult un amic!
Anturaj nu inseamna neaparat prieteni ci grupul de oameni care ne inconjoara.
Mai fumeaza cineva prostiile alea legale? Eu credeam ca o sa fie o moda trecatoare cu mizeriile alea stropite.
Calugareste-te daca nu vrei sa iesi in oras… 🙂
Exagerezi. Banuiesc ca stii zicala aceea care „bantuia” pe net acum ceva vreme legata de carcater si reputatie. Eu, personal, stau cu tot felul de oameni. Drogati, cuminti, rockeri, punkisti, copii de bani gata (cu de-astia mai rar, ce-i drept…prefer saraci si sinceri), isteti sau mai putin isteti. Daca o sa am copii, imi doresc sa cunoasca si ei toate fetele societatii. Sa stie „cu ce se mananca” ceea ce se intampla in jurul lor. Sa cunoasca perversi, sa cunoasa OAMENI, sa aiba prieteni si dusmani. Doar asa se va implini ca om, se va contura. Mint sa zic ca m-ar incanta ca fiul meu sa stea cu drogati, hoti, fete profitoare, dar as vrea sa cunoasca si partea asta a lumii. Sa vada cu ochii lui, nu din vorbe, si sa fie capabil sa inteleaga singur diferenta dintre bine si rau. Prin educatie, bineinteles.
Revenind la exagerare..cum Dumnezeu sa te interesezi din ce familie provine un om, ce face, ce gandeste etc doar din grija reputatiei tale? De ce te intereseaza familia din care provine? Te referi sa fie oameni cinstiti sau mama potentialului tau prieten sa nu mature scari, ca ti-ar scadea cota din punct de vedere social? Tin sa te anunt (desi probabil stii) ca lumea vorbeste foartee mult in necunostinta de cauza. Oameni, despre care aveam si eu tot felul de idei implementate de cei din jur, „ciudati”, numiti chiar si „boschetari” s-au demonstrat a fi OAMENI, prieteni si mai seriosi decat multi altii (decat cei care vorbeau despre ei, spre exemplu). Nu judeca un om dupa aparente, dupa spuse. Nu valoreaza nici 5%. Daca esti superficial si auzi despre cineva ca e „un drogat”, „un pierde-vara”, „un marlan” si o iei de buna se poate sa pierzi. Vorbesc din proprie experienta, altfel nu ma intindeam atat. Oameni despre care auzeam numai povesti urate si vorbe rele s-au dovedit a-mi fi prieteni. S-au dovedit a fi oameni cu caracter, loiali, inteligenti si sinceri. Am un prieten, inginer, care acum lucreaza in afara, pe domeniul lui. Provine dintr-o familie cu conditii vitrege. Tata alcoolic, mama casnica. Ce trebuia sa fac? Sa nu vorbesc cu el din cauza mediului din care provine? Multa vreme spuneau altii despre el ca e vai de el, ca are 25 de ani si inca mai sta pe la starea civila si bea bere. Da, dupa munca iesea si bea o bere, doua. Unde e problema? Stia lumea ce facea el de fapt? Cat se chinuia sa se imparta intre scoala si munca? Zicea cineva „saracul X..trebuie sa ii intretina si pe ai lui, sa isi plateasca si scoala”? Iti zic eu: NU. Erau oameni de care imi era oarecum frica pentru ca auzisem ca se bat, se taie etc. Am avut norocul sa ii cunosc indeaproape. Si de 4-5 ani de cand ii stiu, s-au batut, dar niciodata n-au inceput ei conflictul. Unul dintre ei s-a batut pentru ca cineva de-al de pareristi de astia, care judeca din afara fara sa aiba habar, a vorbit urat despre mine. Care ti-e prieten? Cel care iti ia apararea cand cineva vorbeste urat de tine sau cel care i se alatura pareristului? Ah..preferi sa nu se bage nimeni? 🙂 Sa nu se intelegaga gresit, sunt total impotriva violentei, dar uneori se intampla si pot spune cu mana pe inima ca cei despre care vorbesc acum nu au inceput ei niciodata, nu au dat niciodata primii.
In fine, m-am lungit prea mult. Ai si tu dreptatea ta, dar exagerezi.