Sambata, 8 Octombrie 2016 | Bacau | 1 comentariu
Zilele trecute am revenit la scrierile de pe Adevărul după o pauză de jumătate de an. Textul de comeback este adresat pe de o parte celor care folosesc Legea 544/2001 pentru a afla informații de interes public de la diverse instituții ale statului și pe de altă parte funcționarilor din aceste instituții. Pe scurt, în articol fac referire la practicile abuzive ale unor funcționari în ceea ce privește aplicarea Legii 544/2001 a liberului acces la informațiile de interes public și mai ales la felul în care cetățenii pot preveni aceste abuzuri prin introducerea în cererile lor a unui paragraf minune care face trimitere la un articol din Noul Cod Penal: Vă aduc la cunoştinţă că termenul pentru soluţionarea unei astfel de petiţii este de 10 zile, conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. De asemenea, răspunsul reprezintă un document public, iar conţinutul acestuia ar putea face obiectul articolului 321 privind Falsul intelectual din Noul Cod Penal: (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Tentativa se pedepseşte. Restul articolului îl găsiți pe Adevarul.ro: Pentru toţi cei care ascund informaţii de interes public: art. 321, Noul Cod Penal. Azi sunteți norocoși pentru că vă pot da un exemplu local destul de actual. Recent, viceprimarul Constantin Scripăț a lovit VW-ul Passat al Primăriei Bacău, iar instituția n-a vrut să le transmită celor de la BacauInfo, în baza solicitării acestora pe Legea 544, cine se afla la volan. În răspunsul semnat de primarul Cosmin Necula și de secretarul Nicolae Ovidiu Popovici, Primăria Bacău declară că această informație s-ar încadra în sfera datelor cu caracter personal. Serios? Așa cum reiese și din declarația pe care am acordat-o celor de la BacăuInfo, nu e normal ca noi să nu știm cine folosește aceste autovehicule ale primăriei și cred că ascunderea unor astfel de informații în răspunsurile oficiale ale instituției se poate încadra foarte ușor în acel articol 321 din Noul Cod Penal. A nu se înțelege că e vina lui Scripăț. Omul a recunoscut că a bușit mașina. Problema e la cei care îl acoperă (și chiar nu înțeleg de ce ar fi făcut asta).Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Agenda evenimentelor din Bacău (1-3 decembrie 2023)
- Ședința de îndată convocată de primarul Viziteu pentru ascunderea eșecului fondurilor europene, fără cvorum
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 noiembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Agenda evenimentelor din Bacău (24-26 noiembrie 2023)
Comentarii recente
- Lungu on Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Simona on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Ionut on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Radu on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- jonny anghel on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- roch on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
- Teo on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
Sunt foarte curios cat de urat se uita functionarii din primarie la tine. :)) Ii terorizezi, nu gluma.