Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – 9 august 2017

Azi, începând cu ora 14:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov”, are loc o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău, a doua pe luna august.

Pe ordinea de zi sunt înscrise 5 proiecte de hotărâre: o rectificare a bugetului local pe anul 2017, soluționarea unei contestații privind aplicarea OG 82/2001, un parteneriat cu un ONG-ul ADA și, în cele din urmă, stabilirea salariilor din primărie și din celelalte structuri locale ale municipalității, conform noii legi a salarizării unitare.

În detaliu, ce urmează să se discute și eventual să se voteze la ședința de astăzi:

  • 1. modificarea bugetului local pe anul 2017 al municipiului Bacău:

+ se suplimentează cheltuielile de personal cu 1.648.000 lei în vederea aplicării prevederilor legii salarizării unitare;
+ 645.000 lei pentru efectuarea igienizării instituțiilor de învățământ în vederea pregătirii acestora pentru începerea noului an școlar;
– se reduce bugetul de la cap. “locuințe și dezvoltare publică”.

  • 2. respingerea contestației formulate de Asociația Misiunea Creștină Bacău cu privire la aplicarea defectuoasă a OG 82/2001 prin care a fost alocată, pe 29 iunie 2017, suma de 400.000 lei unui număr de 6 biserici;
  • 3. alocarea a 32.135 lei către Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) pentru organizarea festivalului educațional “Zilele Parcului Gherăiești” – ediția a IV-a, ce se va desfăşura în perioada 25 – 27 august;
  • 4. stabilirea salariilor de baza pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Bacău, în baza Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  • 5. stabilirea indemnizațiilor maxime ale aleșilor locali și a salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bacău.

În baza acestui proiect de hotărâre, propus de primarul Cosmin Necula, salariile și indemnizațiile lunare ale celor care conduc Primăria Bacău vor fi majorate substanțial, pe alocuri chiar dublate:
– primar: 13.050 lei;
– viceprimari: 11.600 lei fiecare;
– administrator public: 11.600 lei;
– secretarul municipiului: 11.455;
– arhitect șef: 8.265.

necula birzu dragos stefan buget

Având în vedere majorarea indemnizației primarului, indemnizațiile consilierilor locali vor crește direct proporțional la 1.305 lei/lună (adică 10% din indemnizația primarului, așa cum prevede legea actuală).

— — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — —

Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc ieri. Din păcate, nu voi putea participa la ședință întrucât sunt plecat într-un concediu programat cu mult timp înainte. Totuși, sunt cu ochii pe ei! 🙂

Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?

4 thoughts on “Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – 9 august 2017

  1. Ce se mai aude pentru amărâții de muncitorii ai Serviciile Publice?Multumesc frumos.Astept.Se măresc salarii sau se dau bonuri?

  2. Domnule Consilier, referitor la primul punct de pe ordinea de zi, rectificarea bugetara se poate realiza prin redimensionarea cheltuielilor in raport cu gradul de colectare a veniturilor. Daca ne uitam in raportul privind executia bugetara din trim II la Primaria Bacau, se pare ca ponderea cheltuielilor de functionare este de 95,45% din total cheltuieli iar a celor de functionare le sunt alocate 4,55%. Probabil ca acesta este motivul pentru care situatia este dezastruoasa in Bacau. Comparativ, la Timisoara, cheltuielile de dezvoltare reprezinta aprox 10% din total cheltuieli. V-as propune ca majorarile salariale, daca acestea chiar sunt imperios necesare, sa identifice o alta sursa de finantare, nu din cheltuielile de dezvoltare. Desi in Bacau aceste cheltuieli au o pondere foarte mica, acum aparatul executiv propune inca o diminuare a acestora – este de nepermis. Pana la urma, bugetul construit din taxele cetatenilor nu trebuie sa fie cheltuit pentru functionarea unui aparat administrativ, ci in echilibru: cheltuieli de functionare si cheltuieli de dezvoltare. Va propun ca in sedinta CL sa solicitati, impreuna cu alti consilieri daca este cazul, ca propunerea de majorare a salariilor sa-si regaseasca o sursa de finantare din categoria cheltuielilor de functionare, nu din cea a cheltuielilor de dezvoltare. Ca si argumente: sa ne uitam la bugetele celorlalte orase care se dezvolta, si la ceea ce doresc cetatenii: un oras curat, locuri de munca mai bune, un trai sanatos si armonios – nu o structura de functionari publici care sa „administreze” niste strazi goale si parcuri in salbaticie. Aceste sume sa fie alocate pentru dezvoltarea mediului de afaceri si atragerea de investitori, sprijinire dezvoltarii spiritului antreprenorial si transformarea Bacaului intr-un oras in care sa-ti doresti sa locuiesti.

    1. Votul a fost in UNANIMITATE in data de 09.08
      Degeaba propuneti acum.
      Nu a mai fost „noaptea ca hotii” a fost ziua dar pe viteza si nu au mai existat divergente de opinii, iesiri din sala, amenintari cu demisia si DNA.
      Cand curge lapte si miere nici suparare nu este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *