Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău din 19 februarie 2018

Azi, la ora 16:00, este programată cea de-a treia ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău pe luna aceasta. Urmând a se desfășura, ca de obicei, la Centrul de Afaceri și Expoziții, întrunirea cuprinde pe ordinea de zi aprobarea bugetului și a planului de investiții pentru anul 2018 (fără nicio consultare/dezbatere publică organizată de Primăria Bacău), înființarea unui nou serviciu municipal, deja obișnuita propunere de delegare a administrării domeniului public și privat către Societatea de Servicii Publice, două cotizații la ADIS și ADIB, respectiv două proiecte culturale.

Mi-ar plăcea să văd cât mai mulți cetățeni în sală, deci vă aștept la ședință! Accesul este liber.

Rezumatul proiectelor pe care le astăzi, 19 februarie, de discutat și de votat:

  • 1. aprobarea cotizației anuale a municipiului Bacău la patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău pentru anul 2018: 600.0o0 lei;

O majorare cu 150.000 de lei față de anul trecut a contribuției municipiului Bacău la ADIS, nemotivată în niciun fel în expunerea de motive semnată de primarul Necula.

  • 2. aprobarea cotizației anuale a municipiului Bacău la patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB) pentru anul 2018: 400.0o0 lei (la același nivel ca anul trecut);
  • 3. înființarea Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău, serviciu de interes local, cu personalitate juridică, organizat în subordinea Consiliului Local Bacău;

Acesta ar urma să furnizeze/presteze servicii precum măturatul, spălatul, stropirea și întrețiunerea căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și mențiunerea în funcțuune a acestora pe timp de polei sau de îngheț, colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora către unitățile de ecarisaj sau către instalațiile de neutralizare, deratizare, dezinfencție, dezinsecție, iluminat public. Așadar, salubrizare și iluminat public. Numărul de posturi prevăzut pentru acest serviciu este de 300 de funcții contractuale, abrogându-se totodată articolul 11 al HCL 352/2016 privind înființarea SSPM care stipula mutarea personalului DSAP la SSPM SA.

Interesant: SSPM a fost înființată tocmai cu ideea de a oferi servicii publice (salubrizare, iluminat public), dar după un an de zile de activitate devine o societate publică de construcții care primește contracte directe, fără licitație, și care ar urma să gestioneze, conform viziunii primarului, domeniul public și privat. Acum înțelegeți de ce o numesc primărie paralelă, manevră și jucărie – toate la un loc? Arată tot mai mult ca Tel Drum…

benea dragnea necula

  • 4. pentru a patra oară în ultima lună: delegarea prin concesiune, în urma negocierii directe, către Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) Bacău, a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat din municipiul Bacău, cu o redevență anuală cuprinsă între 0,08% și 0,1%;

Dacă la ultimele două ședințe a fost respinsă în Consiliul Local prin neparticiparea opoziției unite la vot, săptămâna trecută a picat după ce un consilier din majoritatea de la putere s-a exprimat împotriva proiectului. Aveau nevoie de doar 13 voturi după ce PSRO a rămas fără consilieri în funcție, dar nici pe acelea nu le-au obținut.

Vă spun din nou de ce nu pot accepta ideea de a pune în braţe domeniul public şi privat al oraşului unei societăţi publice care:

– 1. nu respectă minimele condiţii legale în ceea ce priveşte transparenţa financiară şi decizională, şi anume prevederile din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Legea 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice), respectiv HG 583/2016 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2016-2020);
– 2. este condusă de o serie de PSD-işti care încasează salarii şi indemnizaţii care se ridică chiar şi până la 9.300 lei;
– 3. dă contracte prin încredinţare directă celor care au ajutat PSD în campania electorală din 2016;
– 4. nu dă socoteală publicului pentru patrimoniul care valorează peste 11 milioane de lei şi pe care l-a primit de la administraţia PSD+ALDE+PMP încă de la înfiinţare, cu participarea a 4 dintre consilierii locali PNL la vremea respectivă (asta apropo de “trădători” şi dezertori ai opoziţiei);
– 5. pare a fi jucăria primarului Necula şi a partidului care efemer, credeţi-mă, se află la conducerea Bacăului;
+ 6. s-a apucat de politică, atacând consilierii locali din opoziție.

sspm bacau

  • 5. aprobarea bugetului local și a programului de investiții pe anul 2018:

Total venituri preconizate: 256.798.780 lei (-131 milioane lei față de anul trecut);
Cheltuieli programate: 309.749.000 (-134 milioane lei față de 2017).
Plan investiții 2018: 104.727.712 (-23 milioane față de 2017).

Este, fără îndoială, unul dintre cele mai mici bugete ale Bacăului din ultimii 10 ani. Totuși, trebuie luat în calcul faptul că toate cheltuielile de personal din învățământ au fost mutate de la autoritățile locale la cele centrale, adică de la primării la ISJ-uri.

Învățământ (bunuri și servicii): 15,31 milioane (2017: 15,62 milioane);
– burse: 2,7 milioane (față de 2,75 milioane în 2017);
Sănătate: 15,97 milioane lei (2017: 17,26 milioane);
Cultură, recreere și religie: 29,13 milioane (2017: 31,68 milioane);
– asociații și fundații: 4 milioane (2017: 7,5 milioane);
– servicii culturale: 5,24 milioane (2017: 5,12 milioane);
– sport: 6 milioane (2017: 9,2 milioane);
– tineret: 0,8 milioane (2017: 1,5 milioane);
– servicii religioase: 427 mii lei (2017: 420 mii);
Asistență socială: 18,17 milioane (2017: 23,85 milioane);
– asociații și fundații: 0,9 milioane (2017: 1 milion);
– creșe: 5,1 milioane (2017: 5,4 milioane);
Locuințe, servicii și dezvoltare: 11,6 milioane (2017: 14,2 milioane);
Transporturi: 24,4 milioane (2017: 20,2 milioane);
– personal: 1,2 milioane (2017: 0,4 milioane);
– indemnizații de delegare: 150.000 lei;
– străzi: 21,9 milioane (17,6 milioane);
Poliția Locală: 12,11 milioane lei (2017: 10,97 milioane).

Parcul-Cancicov-Bacau-de-la-inaltime

  • 6. alocarea a 21.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport și asigurare medicală pentru delegația din Bacău care va participa la o nouă ediție a Seminatului pentru tineret „Școală Înfrățită” (18-25 martie, Petach Tikva, Israel);

Vor participa 9 liceeni și 2 coordonatori.

  • 7. alocarea sumei de 5.015 lei și punerea la dispoziție a sălii de ședințe de la CAEx (26 februarie 2018, ora 11:00) către Institutul Național pentru Studirea Holocaustului din România „Elie Wiesel” pentru desfășurarea seminarului „Libertatea religioasă și de conștiință în timpul Holoucastului” (26-28 februarie);
  • 8. achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare în anul 2018 în valoare de 164.000 lei;

Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc vineri.

Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?

consiliul local bacau

7 thoughts on “Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău din 19 februarie 2018

  1. mai facem vreun consilier local ce faci tu la fiecare sedinta prin aceste informari foarte utile? Raspunsul il intuiesc deja, asa ca vreau sa il intreb public pe Lucica Bogdanel (stiu ca citesti!!!): de ce esti mincinos si afirmi despre acest tanar ca este cel mai slab consilier? Ca nu e in barca voastra PSD, Seche, Benea, Hrebe, Necula?

  2. Intrebare:

    Stiu ca a trecut sedinta, dar nu tine neaparat de acest eveniment.

    Pot afla prin intermediul dvs cati asistati social sunt in evidentele primariei si ce suma au primit acestia anul trecut? Si de asemenea cati dintre asistatii social au prestat munca in folosul comunitatii?
    Multumesc pentru atentie.
    O zi buna
    Emilia Popescu

    1. Am trimis solicitarea către compartimentul de resort. Când primesc răspunsul, vi-l transmit dumneavoastră.
      Mulțumesc pentru interes!

      1. multumesc si eu pentru promptitudine. ciudat, mi se pare foarte mic numarul asistatilor social. nici 200 de persoane? diferenta insa dintre beneficiari si prestatori este elocventa. chiar toti sa fi fost bolnavi, batrani si senili???

        au cotit-o insa bine de tot cu privire la suma prmita de acestia. aici nu v-au dat nici un raspuns 🙂

        o zi buna in continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *