Joi, 30 Martie 2017 | Bacau, stiri | 2 comentarii
Mâine, 31 martie 2017, vă aștept la ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău! Aceasta va începe la ora 15:00 @ Centrul de Afaceri și Expoziții, iar prin natura ordinii de zi este o întrunire foarte, foarte importantă. Discutăm, amendăm și votăm (sau nu) bugetul pe anul 2017 propus de primar, dar și o serie de parteneriate și investiții de interes pentru toți băcăuanii. Ce proiecte vom dezbate și vota la ședința ordinară de vineri, 31 martie 2017: Despre bugetul pe anul acesta al municipiului Bacău am tot scris pe parcursul ultimei luni mai multe articole din care vă puteți face o idee destul clară despre felul în care arată și a fost conceput de primarul Cosmin Necula. L-am analizat, l-am disecat și am ajuns la concluzia că trebuie amendamendat în mai multe privințe. Propunerile de modificare a proiectului de buget le veți auzi mâine, în cadrul ședinței. Surprize-suprize! Până atunci, vă las cu articolele pe care le-am publicat pe tema bugetului: – 17-18 aprilie: repetiții și spectacol “Veniți de Luați Lumină”; Autoritatea Urbană, care va fi formată din experți tehnici ai aparatului administrativ local, va selecta proiectele eligibile în cadrul axei prioritare 4 a POR 2014-2020 privind dezvoltarea urbană, în baza unei proceduri de prioritizare și selecție. Așadar, va avea responsabilitatea selecției strategice a proiectelor (identificarea priorităților), urmând ca AM-POR să verifice proiectele din punct de vedere al eligibilității și respectării condițiilor de finanțare ale proiectelor. Este un proiect pentru care am tot militat de când am intrat în Consiliul Local și chiar mă bucur că sala de sport a LPS Bacău, instituția de învățământ în care am învățat timp de 12 ani și în care acum sunt membru al Consiliului de Administrație, va cunoaște, în sfârșit, mult așteptata reabilitare. Plus alte 7 proiecte introduse “peste ordinea de zi” inițială: ————————————— Toate proiectele de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc ieri și alaltăieri. Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?
– Document: proiectul de buget pe 2017 în format PDF căutabil;
– Pistele pentru biciclete și parcările supraterane din Bacău vor fi finanțate prin fonduri europene;
– 10 motive din cauza cărora primarul Cosmin Necula probabil a ținut ascuns proiectul de buget timp de o săptămână;
– Proiectul de buget al municipiului Bacău este ținut departe de ochii băcăuanilor;
– Bugetul. Unde-i bugetul?
– 27-28-29 iunie: repetiții și Festival de Folclor “Ion Drăgoi”;
– 4-5 noiembrie: repetiții și spectacol “Rapsodii de toamnă”;
– 21-22 decembrie: repetiții și Festival “O, ce veste minunată”;
– 7 aprilie 2017: Balul Balurilor – ediția a VII-a.
Dacă primele 4 sunt organizate de Ansamblul Folcloric “Busuiocul”, cel de-al cincilea îi aparține Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Bacău, ajutat de Colegiul “Ferdinand I”.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Proiect de lege: primarii nu vor mai putea face ping-pong și abuzuri cu atribuțiile viceprimarilor
- Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Viziteu una spune în campanie, alta face acum: PUZ pentru un imobil la baza stejarului secular de pe Cuza Vodă
- O modificare bugetară la ședința online de astăzi a Consiliului Local Bacău
- Amantlâcurile da, nevoile din cabinetele școlare ba
Comentarii recente
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- ROXANA on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Cătălin on Document: Negru pe alb, primarul spune că nu e treaba lui să monitorizeze colectarea și transportul deșeurilor din Bacău
S-a votat bugetul? Toti pentru, ca in comunism?
Da, a fost votat. 21 pentru + abținerea mea. Preiau ce am semnalat și pe Facebook mai devreme, și anume că am avut senzația că sunt martorul unui blat politic ce a condus automat la un buget negociat în spatele ușilor închise pentru anumite interese. Care sunt ele, rămâne de văzut.