Bacăul după furtună. 4 lucruri de urmărit

Marti, 25 Iulie 2023 | Bacau, Initiative personale | Comenteaza

Din păcate, tot mai dese sunt furtunile care se abat asupra municipiului Bacău, iar efectele se simt și se văd cu ochiul liber. Din fericire, din primele date se pare că în această seară nu s-au înregistrat victime.

Ce nu văd însă este un plan concret de intervenție la nivelul primăriei pentru astfel de intemperii, mai ales după terminarea programului de lucru.

Se împlinesc aproape doi ani de când am fost înlăturat de primar, în ciuda prevederilor legale și a pregătirii mele, atât de la coordonarea Secției spații verzi, cât și din Comitetul Local pentru Situații de Urgență, un organism care pare, cel puțin după cum vedem în teren, inert.

Totuși, asta nu ar trebui să ne oprească să ieșim, să ne punem mănușile și să dăm o mână de ajutor vecinilor sau semenilor noștri măcar pentru eliberarea căilor de acces ori protejarea bunurilor lor.

Asta am făcut în seara asta, cum o fac de multe ori și fără să dau de știre, dar de această dată am și câteva lucruri de comunicat:

  • 1. Noile corpuri de iluminat public cu LED ori sunt de proastă calitate, ori au fost montate greșit de ELBA și subcontractanții săi de vreme ce încep deja să se defecteze pe multe străzi din Bacău. Mâine trimit o notă internă atât către responsabilii de proiect, cât și câtre SMUP pentru a fi schimbate și a primi lămuriri;
  • 2. Multe dintre șantierele publice, dar și o parte dintre cele private sunt atât de prost organizate încât la un vânt mai puternic încep să zboare toate schelele și materialele de construcții de la fața locului, constituind un real pericol pentru trecători. Poliția Locală are datoria să le controleze mai strict, iar managerii de proiecte publice trebuie să le verifice mai des.
  • 3. Deținătorul numărului de înmatriculare B 11x VPL să mă contacteze pentru a-i înmâna plăcuța căzută în timpul vijeliei în zona fostului Hotel Moldova.
  • 4. Despre arbori am mai vorbit. “Victime” au căzut în mare parte dintre cei sănătoși. Cât despre cei bolnavi, primarul are de ceva vreme o listă la Secția spații verzi de achiziții minimale pentru verificarea și înlăturarea arborilor uscați, putrezi etc.

Lasa un comentariu