Vineri, 2 Iunie 2017 | Bacau, Tineret | 1 comentariu
Ieri a fost 1 Iunie, prilej numai bun pentru tot felul de evenimente frumoase în comunitatea locală. Am avut liber (chiar prin lege), ne-am distrat, am cântat, am dansat, foarte bine, dar nu pot să nu mă gândesc că pierdem din vedere problemele copiilor și că nu vorbim despre soluțiile pe care le-am putea adopta astfel încât aceștia să trăiască mai bine în comunitatea noastră. Eu chiar sunt convins că Ziua Copilului nu ar trebui să ne îndemne numai la festivism și vorbe frumoase de duh ce dau bine în ochii părinților și ai bunicilor, ci în primul rând să ne facă să punem degetul acolo unde ne doare: este orașul în care trăim unul prietenos pentru copii? Iar pentru a răspunde la această întrebare nu avem nevoie de nu știu ce strategii costisitoare sau măsurători locale, ci pur și simplu să răsfoim uneltele practice și documentele pe care UNICEF le pune la dispoziție cu scopul de a ghida orașele, comunitățile locale, în procesul de a deveni “child friendly”. Cadrul de acțiune al UNICEF pentru a construi un oraș prietenos pentru copii garantează tinerilor următoarele 12 drepturi: N-am să fac acum analiza respectării acestor drepturi în municipiul Bacău, dar știm cu toții răspunsul la multe dintre ele. Avem multe de făcut pentru copiii din prezent și din viitor ai orașului nostru, iar eu mă simt dator cel puțin să pun pe masă aceste probleme și să îi fac pe cei responsabili să se gândească la eleinclusiv în contextul unor sărbători precum cea care a avut loc ieri.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
da sa fie muscati de caini au voie?