Miercuri, 15 Aprilie 2020 | Bacau | Comenteaza
Că s-a făcut cât de cât ordine în noroaiele din curtea celor două spitale din Bacău e un lucru bun, dar nici nu poți să o prezinți ca pe o mare realizare a acestui deceniu, așa cum fac zilele acestea domnii Benea și Necula. Nu, nu vorbim de o “reamenajare a zonei”, ci de o betonare brutală a ceea ce înainte era un șantier în construcție, distracție care ne-a costat peste 1.800.000 lei pentru 130 de locuri de parcare la sol. Am mai spus-o și o repet, preluând viziunea și recomandările clare atât din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), cât și din Politica de parcări, ambele documente fiind aprobate în Consiliul Local: mai ales în zona centrală, unde terenul este o resursă vitală, limitată, e nevoie de voință și efort astfel încât să realizăm parcări multietajate. Chiar dacă amenajarea de parcaje consistente la sol este interzisă de Politica de parcări a orașului, Primăria Bacău continuă să încalce fără nicio rușine strategia aprobată, betonând hectare întregi în zonele centrale ale orașului (parcarea de la catedrală, acum cea de la spital) și restructurând spațiile verzi dintre blocuri în dauna mașinilor, când de fapt ar trebui să înceapă cu ridicarea bateriilor de garaje și înlocuirea acestora cu sisteme non-invazive de parcare supraterană. Știu că așteptările sunt mici de la actuala administrație (e cumva normal, având în vedere figurile care ne conduc), dar hectarele betonate nu sunt o realizare. Nu în anul 2020, când tendința e să redai spațiul public la sol cetățenilor, nu mașinilor.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea