În ultimele zile am stat destul de mult în București, unde am terminat sesiunea și am început semestrul al II-lea la masterul în Managementul organizațiilor și serviciilor publice pe care l-am început în 2015, după ce am terminat facultatea de Administrație publică. Mai mult >>
Zilele acestea de iarnă m-au prins la București, probabil cel mai greu de deszăpezit oraș din România. Nu numai din cauză că e mare, dar adună cele mai ciudate specii de șoferi din țară, în special pe cei care parchează pe unde apucă.
De mașină, de când a început codul galben de ninsoare, strategic parcată în fața blocului pe Octavian Goga, eu nu m-am mai atins. Nu că nu aș fi avut de ce, dar mi s-a părut mult mai responsabil să mă echipez puțin mai gros și să iau la pas anumite artere sau să le parcurc cu transportul public. Mai mult >>
Chiar dacă DSLR-ul meu șomează de câteva luni bune de zile (lucru de care nu sunt deloc mândru și care totodată nu face mare cinste statutului meu de pasionat de fotografie), locurile prin care merg, am treabă și le vizitez sunt în continuare surprinse în fotografiile pe care le fac cu telefonul și le postez pe Instagram aproape zilnic. Mai mult >>
Pentru ediția cu numărul 36 a instagramelor v-am pregătit cele mai faine 10 cadre tomnatice pe care le-am făcut cu telefonul și le-am postat pe Instagram în ultimele 50 de zile, timp în care am fost ba la Bacău, ba la București, unde am început al doilea an de master. Mai mult >>
Dacă în urmă cu 2 ani aproape că am pus mâna pe Trofeul Cupei Mondiale, zilele următoare voi avea ocazia să stau în preajma Trofeului UEFA Champions League. Acesta va poposi, în perioada 13-18 septembrie 2016, în 3 orașe din România: Iași, București și… Bacău, la mine acasă. N-avem echipă calificată sezonul acesta, dar măcar putem vedea trofeul. 🙂 Mai mult >>
Azi am luat o pauză și m-am odihnit pentru că mâine o iau de la capăt cu noi informații și dezvăluiri din Bacău. Mi-am propus să fiu un actor important în economia alegerilor locale din acest an și în primă fază am de gând să fac asta povestindu-vă de ce nu merită votați mai toți cei care până acum ne-au reprezentat fie la nivel local, fie în Parlamentul României. Mai mult >>
O răceală neașteptată m-a ținut la pat în ultimele zile, așa explicându-se și activitatea scăzută de pe blog. Dar dacă toate lucrurile decurg ok în noaptea asta, mâine sunt back in business. Până atunci, vă las cu articolul cu numărul 25 din seria “Instagrame“, cu fotografii realizate exclusiv în București în ultimele zile. Mai mult >>
Am o datorie la cei care mă urmăresc în special pentru fotografiile pe care le fac și le public ori aici, ori pe Facebook, ori pe Instagram, și anume o restrânsă galerie foto de la Bucharest Christmas Market, târgul de Crăciun amenajat la kilometrul 0 al României, adică în Piața Universității. Mai mult >>
Pentru cel de-al XXIII-lea episod al instagramelor, serie de articole în care mi-am propus să vă arăt cele mai faine fotografii pe care le fac cu telefonul și cele mai interesante locuri sau momente pe care le văd, am selectat câteva cadre din ultimele zile, realizate în București. Mai mult >>
O ploaie torenţială de 25-30 de minute a fost suficientă în una dintre serile trecute pentru a suprasolicita canalizarea din Bucureşti, astfel încât mai multe artere principale să fie inundate. Oricum, nu e nimic nou sub… soarele de după nori! Mai mult >>
Comentarii recente