Miercuri, 16 Octombrie 2013 | Pareri personale | 2 comentarii
Acesta este mesajul meu pentru toți, dar absolut pentru toți elevii din România. E un mesaj pe care l-am livrat odată cu testimonialul pe care l-am realizat în cadrul campaniei noastre, a seniorilor CNE, de promovare și sprijinire a alegerilor pentru funcțiile din Consiliul elevilor. Se vor desfășura (sau cel puțin trebuie să se desfășoare), în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, alegeri democratice în toate liceele din România, dar și în școlile gimnaziale, acolo unde elevii cer asta. Votează toți elevii. Cadrele didactice nu au voie să se implice în susținerea candidaților, ci doar să asiste procesul electoral. Atenție mare, deci! Până la alegeri, orice elev care nu se află în an terminal din orice liceu din România iși poate depune candidatura pentru funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor: președinte, vicepreședinte sau secretar. Deadline: 20 octombrie 2013. Procedura este explicată în detaliu și pe înțelesul tuturor pe CJEBacau.ro. Așa cum am zis-o și-n materialul de promovare care circulă pe Facebook începând de ieri dimineață, Consiliul elevilor este cea mai tare experiență de leadership pe care un elev o poate avea în perioada liceului. Eu, unul, am învățat foarte multe lucruri activând și implicându-mă în Consiliul elevilor. Continuând… am să fiu direct. Era un sentiment extraordinar pentru mine, înălțător chiar, știind că purtam cu mine încrederea a mii de tineri, acordată de aceștia prin reprezentanții lor la nivel de județ. Acest lucru m-a făcut mereu să acționez în interesul tinerilor băcăuani. Am prins gustul, recunosc, deci voi merge pe reprezentare și-n continuare, atât la nivel local, cât și, de ce nu, la nivel național. Cum, vom vedea pe parcurs. Ideea e că am devenit mult mai responsabil și calculat implicându-mă și exersând diverse situații și practici în Consiliul elevilor. O, da! Am făcut și greșeli, pe care le-am conștientizat în timp și pe care încerc să le povestesc generațiilor care vin din urmă sub formă de pilde, de învățături, dacă vreți. Chiar îmi doresc ca noua generație de lideri ai elevilor să nu mai facă greșelile mele, ale colegilor mei – astăzi seniori CNE. De asta dau atenție acestor alegeri, de asta mă implic, de asta pun atât suflet. Văd potențial. Văd acum niște lucruri pe care nu le vedeam atunci și încerc să le transmit și celor care vin din urmă. Voi mai scrie zilele acestea despre implicarea mea în Consiliul elevilor. Chiar aș vrea ca informația asta, privind alegerile de săptămâna viitoare, respectiv oportunitatea pe care o au elevii, să ajungă în toate liceele și școlile din România. Răspândiți vestea! N-o faceți în van, ci pentru un viitor bun! Detalii: Wedu.ro, ConsiliulElevilor.org.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședință a Consiliului Local Bacău pentru aprobarea bugetului local pe anul 2021
- Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- Galerie foto: spălat mecanizat al străzilor și trotuarelor din Bacău
- Observații din stradă după prima tură cu bicicleta din 2021
- Pe cine deranjează contractul de management obligatoriu dintre directorii de școli și primar?
Comentarii recente
- Sorin on Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- adrian on Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- Mike on Pe cine deranjează contractul de management obligatoriu dintre directorii de școli și primar?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 martie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Mihnea on A13: Bacău-Brașov sau Răcăciuni-Brașov?
- Mike on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kristofer on Consultări pentru strategia de dezvoltare urbană la nivel metropolitan
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
Bravo! Sa dezvoltam cat mai multi tineri asa frumosi si proactivi ca tine si sa construim o lume mai frumoasa si mai libera! 10 cu felicitari pentru ceea ce faci!
iti multumesc!