Forward Event Music organizează, în noaptea dintre 11 și 12 august, la Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov”, un eveniment foarte așteptat de împătimiții muzicii electronice din oraș, în mod special de cei care gustă ritmurile tech-house. Asta pentru că la pupitru vor urca olandezul Joey Daniel, Luca M & Just2, Clarkent, Edwardoroh și Platon. Mai mult >>
Mâine seară, după ora 22:00, vă aștept în Club Khemia (lângă Palatul Administrativ), unde va avea loc Rave’O’Lution o petrecere trance în centrul căreia se va afla perechea românească Snatt & Vix.
Aceștia și-au lansat recent albumul de debut “Trancendance” și vin la Bacău pregătiți să ne ofere o seară melodică de neuitat. Mai mult >>
Nefericitul eveniment care s-a petrecut aseară în Bucureşti ar trebui, după părerea mea, să ne facă în primul rând să fim recunoscători. Karma, Dumnezeu, Buddha, Flying Spaghetti Monster, zei – chiar nu contează în ce credeţi. Fiţi recunoscători că nu aţi fost în locul lor, al sutelor de victime sau, mai grav, în locul decedaţilor în urma incendiului de aseară din clubul Colectiv. Mai mult >>
Untold Festival, cel mai mare eveniment muzical care a avut vreodată loc în România, iar această caracterizare nu este deloc exagerată, începe astăzi la Cluj-Napoca și este punctul central al titlului de Capitală Europeană a Tineretului pe care orașul din inima Transilvaniei îl deține pe parcursul acestui an. Mai mult >>
Aseară, tinerii din Bacău și-au dat întâlnire la petrecerea la piscină de la TNT Club Sport. Cu 180 de bilete vândute înainte de începerea evenimentului și alte peste 200 date la poartă de către organizatorii de la Damean Events, “Summer Waves” se pare că și-a îndeplinit scopul. Mai mult >>
Damean Events organizează sâmbătă, 18 iulie 2015, la TNT Club Sport (Cartierul CFR), începând cu ora 20:00, cea de-a treia ediție a petrecerilor la piscină intitulate Summer Waves. Subsemnatul, alături de Patrick Madline, mă voi ocupa de partea muzicală a evenimentului, prilej cu care mă întorc după o pauză de câteva luni “la butoane”. Mai mult >>
Markus Schulz, unul dintre DJ-ii și producătorii care mi-au marcat adolescența, ales recent pentru a doua oară cel mai bun DJ al Americii, nu doar că vine pe 7 februarie la București pentru un super eveniment trance la Arenele Romane, dar ne și dedică o piesă. Mai mult >>
VaLEOntine’s Electric Party este una dintre petrecerile care au loc mâine, 14 februarie, în Bacău, cu ocazia sărbătorii împrumutate Valentine’s Day. Nu voi fi în The Stage deoarece sunt plecat din localitate, însă este locul pe care îl recomand liceenilor băcăuani pentru mâine seară. De ce? Mai mult >>
Ca să fiu direct cu voi, mă întorc la butoane. Vineri seara voi deschide, cu un set progressive house (pe alocuri cu influențe trance) de 3 ore, Splash Party, prima petrecere din luna lui Secerar a echipei Damean Events.
Pe 9 august, la Aqua Club Gherăiești vă așteaptă nu numai muzică bună, ci și concursuri și multe alte surprize.
Update: am anunțat câștigătorii concursului! Mai mult >>
Pe 1, 2 și 3 august, în pădurea Măgura de lângă Bacău, va avea loc Maraton Festival 2013, primul festival din estul României. Vă așteaptă aici 2 scene și peste 40 de artiști de muzică electronică, rock alternativ și hip-hop, mâncare bună, bazar handmade, workshop-uri pentru DJ-i și expoziții de tot felul. Mai mult >>
Comentarii recente