Astăzi și mâine mă aflu, în calitate de blogger oficial al evenimentului, la Sala Palatului, unde are loc Congresul Partidului Social Democrat 2013. Acesta reunește peste 5 000 de delagați ai PSD din toate județele țării. Pe ordinea de zi se află alegerea unei noi conduceri a formațiunii, dar și modificarea statutului.
Nu există, zic eu, vreo îndoială referitoare la realegerea în fruntea partidului a lui Victor Ponta. Se pare că Andrei Alexandru, cel care își anunțase candidatura zilele trecute, nu apare pe lista de candidați. În schimb, 13 oameni se bat pe cele 8 fotolii de vicepreședinți la nivel național. Conform noului statut, vor fi aleși și opt vicepreședinți regionali, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare.
Este cel mai relaxat congres al PSD. Atmosfera e una degajată, iar organizarea nu s-a lăsat mai prejos. Partidul Social Democrat este mare, iar acest lucru se observă și în ceea privește mișcările de forțe din spatele a ceea ce se vede pe scenă. Zeci, chiar sute de persoane au pregătit acest eveniment zile întregi la foc continuu.
Voi actualiza articolul periodic cu impresii, declarații și, nu în ultimul rând, fotografii la cald de la Sala Palatului. De asemenea, scriu mesaje cu #congrespsd pe Twitter.
Ziua 1
- 16:21 – ce frumos se vede din loja
- 16:52 – Georges Papandréou, presedintele Internationalei Socialiste, a avut un discurs 100% ideologic, de stanga
- 16:53 – Zita Gurmai: un barbat ar trebui sa invete sa vorbeasca si despre femei
- 16:55 – Zita Gurmai a bagat putina maghiara, salutandu-l pe Kelemen Hunor la congres
- 16:58 – Zita Gurmai: Avem si noi un Victor al nostru in Ungaria, dar al vostru e mult mai bun. Tineti de el!
- 17:03 – Translatorul e cam slow
- 17:05 – Prezent in sala, Crin Antonescu ar trebui sa fie alergic la discursul de stanga. Dar aplauda…
- 17:09 – Crin Antonescu (PNL): „Nu sunt nici socialist, nici femeie. Nu mi-e usor printre atatia PSD-isti.” – dar e usor la guvernare, as completa eu
- 17:14 – Crin Antonescu: „Ati fost, sunteti si veti fi cel mai mare partid din Romania”
- 17:30 – Victor Ponta: Respectam opozitia si tocmai de aceea am invitat-o la congres.
- 17:35 – Simona Man, presedinte PP-DD, a venit sa isi laude partidul la congres.
- 17:37 – Ooooooouuu. Simona Man (presedinte PP-DD): „am venit sa va comunic ca numai PP-DD va scapa de PNL si PC!”
- 17:38 – Nu am inchis OTV, dar nici nu il voi redeschide.
- 17:46 – Kelemen Hunor: Maghiarii cer si vor respect. Nu suntem dusmanii romanilor. Viitorul nostru depinde si de dumneavoastra.
- 18:11 – Au inceput efectiv lucrarile congresului. Liviu Dragnea, inca secretar general al PSD, prezinta situatia partidului.
- 19:34 – Cristina Topescu, inca un jurnalist in PSD
- 19:50 – Cel mai spumos discurs este cel al lui Marian Vanghelie
- Am intalnit o multime de oameni politici tineri si care chiar fac bine ceea ce fac, in prima zi de congres.
Ziua 2:
- 12:03 – Am ajuns la Congres PSD. Foto via Twitter.
- Dragos Benea, presedintele CJ Bacau si presedinte PSD Bacau, sta la #congrespsd intre europarlamentarul Catalin Ivan si primarul Craiovei, Olguta Vasilescu.
- 14:20 – Chiar daca la cabine este mare agitatie, trebuie sa stiti ca se voteaza electronic. Asta inseamna ca votul se va incheia in aproximativ doua ore, deci s-a terminat cu congresele care dureaza pana tarziu.
- 14:46 – Se voteaza – foto
- 16:30 – Victor Ponta a fost reconfirmat in functia de presedinte al PSD. Liviu Dragnea va fi presedinte executiv.
- 16:34 – In ordinea numarului de voturi acumulate, Nicolae Banicioiu, Marian Vanghelie, Titus Corlatean, Dan Nica, Bejinariu Eugen, Costantin Nita, Dan Sova si Ion Calinoiu.
- 16:38 – Ecaterina Andronescu, Corina Cretu, Rovana Plumb, Olguta Vasilescu si Gabriela Firea sunt vicepresedinti la organizatia de femei.
Ma uit la TV si vad multa ingramadeala si imbranceli la cabinele de vot. O fi normal?
blogger oficial, cum asa?
Se vede misto din loja, norocosule! :)))
Bat cam mult moneda pe Iliescu si Nastase. Ar trebui sa se rupa de ei cumva.. cred eu. Tu nu crezi?
Ce le zice Zita!! Are nerv femeia asta!
mda, un congres lipsit de miza. Uite cata bucurie, doar sunt la guvernare
Cred ca electoratul de dreapta sangereaza. Crin antonescu tocmai a spus ca PSD e cel mai cel.
cati delegati sunt de la Bacau?
Au fost in jur de 150.
PP-DD va scapa de PNL si PC :)) buna asta!
Oricum, cam asa se va intampla.
Vanghelie e pe val!
cristopher, iti place la comunisti? Primesti macar pt aceasta „transmisie live”?
Faci live blogging si azi?
ai dreptate, numai e ca in alti ani.. cand se statea pana la 12 sa se numere voturile.. e mai bine asa. Dar totusi nu exista riscul de a fi un vot controlat? Adica daca e electronic.. ma gandesc ca se poate afla cine si cum a votat.
Votul nu a fost nominal, deci iese din calcul suspiciunea de vot controlat. Adica primeai o cartela la intamplare, fara numele tau. Toate aveau un simplu cod de bare. Codurile de bare erau diferite numai in functie de regiune, atat.