Sambata, 27 Septembrie 2014 | Bacau | Comenteaza
Întrebare la Radio Erevan: de ce avem consilieri locali în Bacău? Răspuns: degeaba. Răspunsul ar fi fost “pentru că așa spune legea”, dar n-am cum să vorbesc de funie în casa spânzuratului. Adică de lege, în condițiile în care consilierii locali băcăuani o încalcă cu lejeritate. Doar 6% (42 din 636) din numărul total al hotărârilor Consiliului Local din actualul mandat (2012-2014) sunt inițiate de consilierii locali, arată un raport realizat de Romanian Youth Movement for Democracy și Asociația “Un Zambet” Bacau în cadrul proiectului Cetățeni Activi pentru Bacău. Majoritatea inițiativelor aparțin primarului și viceprimarului, adică autorității executive. Nu este vreo noutate, dar avem o mare problemă cu legislativul local. Consiliul Local Bacău nu mai este de multă vreme acel organism deliberativ ce reprezintă interesele cetățenilor, ci o adunătură de oameni care adoptă proiectele de hotărâre propuse de executivul local (primar + viceprimari) fără să pună prea multe întrebări. S-a ajuns în punctul în care ședințele CL Bacău să dureze 20 de minute, membrii acestuia adoptând o hotărâre pe minut. E pe bune. Vă dați seama ce dezbatere e acolo, nu? Nici măcar de aparențe nu se mai ține cont. Nu există opoziție, nu se pun întrebări, nimeni nu are nimic de obiectat. Totul merge ca la casele de la hypermarket. În plus, mare parte din consilierii locali băcăuani nu cunosc legea după care organismul din care fac parte și pentru care au fost aleși își desfășoară activitatea, Legea nr. 215/2001 a Administrației publice locale. Articolul 51 spune că fiecare consilier local trebuie să reprezinte anual un raport de activitate. Raportul arată că în ultimii doi ani au fost depuse numai 7 rapoarte, în condițiile în care acum trebuia să răsfoim 46 de astfel de documente.
Search
Articole Recente
- Strategia de Tineret a Municipiului Bacău, lansată în dezbatere publică
- Subvenționarea taxelor pentru gunoi este nu doar un populism ieftin, ci și o decizie politică nelegală
- Ședința Consiliului Local Bacău din 19 februarie 2019 (rezumatul proiectelor)
- Visul etern al politicianului ajuns: ca jurnalistul să își vadă de treaba lui
- Mâine, uniți pentru autostrăzile Moldovei în fața Guvernului
Ce scriu pe România Curată
Comentarii recente
- dixit on Subvenționarea taxelor pentru gunoi este nu doar un populism ieftin, ci și o decizie politică nelegală
- Kros on Strategia de Tineret a Municipiului Bacău, lansată în dezbatere publică
- Kristofer on Subvenționarea taxelor pentru gunoi este nu doar un populism ieftin, ci și o decizie politică nelegală
- AAA on Subvenționarea taxelor pentru gunoi este nu doar un populism ieftin, ci și o decizie politică nelegală
- Kros on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Kristofer on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Pro Business on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Kristofer on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Tony Soprano on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Mihnea on Masacrul verde de pe Calea Mărășești arată cât de util ar fi fost Registrul spațiilor verzi