Fără cooperare la nivel județean, transportul public metropolitan este sortit din start eșecului

Marti, 11 Ianuarie 2022 | Bacau | 2 comentarii

Unul dintre principalele lucruri care trebuie să se întâmple anul acesta în municipiul Bacău este reorganizarea transportului public local, prioritizarea acestuia și extinderea lui la nivel metropolitan.

Nu mai avem timp de pierdut, iar în contextul creșterii indicelui de motorizare la nivel local și a ambuteiajelor de la orele de vârf, transportul public trebuie tratat ca o reală prioritate a administrației publice locale!

E de salutat faptul că asociația zonei metropolitane (ADIZM) a lansat licitația pentru documentația de atribuire a serviciului de transport public metropolitan, dar totul va fi în zadar și 370.000 de lei ar putea fi cheltuiți degeaba dacă primarul nu va înțelege că este vital ca în chestiunea transportului public să colaboreze îndeaproape cu Consiliul Județean.

De ce? Pentru că ne-am putea trezi într-un blocaj administrativ extrem de complicat dacă traseele metropolitane se vor suprapune cu cele județene. Tot în 2022, Consiliul Județean va lansa licitațiile pentru rutele județene și, din informațiile pe care le dețin, primăria nu a ajuns la niciun acord cu autoritatea județeană. Mai pe scurt, degeaba vom avea documentație pentru transport metropolitan la nivel municipal dacă rutele județene lansate în licitație vor fi aceleași ca până acum.

Este un apel pe care l-am făcut și în Consiliul Local și pe care sunt nevoit să îl repet. Primăria Bacău nu are de ales, iar cei care o conduc și au atribuții în domeniul transportului public trebuie să lase orgoliile deoparte și să stea la masă cu factorii decizionali județeni.

De exemplu, din lista comunelor pentru care a fost lansat studiul lipsesc comunele Mărgineni, Berești-Bistrița și Scorțeni din zona urbană funcțională definită de viitorul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă ce vizează întreaga zonă metropolitană. Și acestea ar trebui vizate de un transport metropolitan integrat, dar acesta este posibil doar prin cooperare administrativă și alungarea orgoliilor care uneori pun stăpânire pe judecata unor edili.

În 2017, imediat după adoptarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), primarul de atunci (astăzi inculpatul Necula), trebuie să demareze studiu pentru trasee noi locale și pentru extinderea transportului public la nivel metropolitan, așa cum avea obligația să atace problema contractului cu Transport Public SA. N-a făcut-o din diverse motive pentru care sper ca la un moment dat să dea socoteală, dar iată că inacțiunea sa a condamnat Bacăul la o încremenire în timp a acestui serviciu public atât de important pentru funcționarea și dezvoltarea unui oraș.

Suntem în 2022, s-au făcut niște pași înainte la nivel local și ar fi păcat să eșuăm în dezvoltarea transportul public local doar din cauza unor orgolii politice. Cooperarea administrativă este cheia și mă simt obligat să o aduc în discuție, cel puțin pe acest domeniu al transportului local și al mobilității urbane.

bacau seara

2 comentarii la “Fără cooperare la nivel județean, transportul public metropolitan este sortit din start eșecului”

  1. Koko 11 Ianuarie 2022 at 18:19 Permalink

    ai cam multe pretentii de la un om care cand s a trezit pe scaunul de primar a inceput sa faca exact ce faceau anteriorii sau chiar mai rau

  2. Alin 11 Ianuarie 2022 at 19:43 Permalink

    Avem zona metropolitana la Bacau?


Lasa un comentariu