În Ghidul de comunicare prin intermediul rețelelor sociale pentru administrația publică din România, publicat la sfârșitul anului trecut și la care contribuit masiv, Cristian Botan, tânărul consilier care se ocupă de zona de date deschise și transparență decizională online în Guvernul României, spunea că orice persoană juridică trebuie să fie reprezentată pe Facebook printr-o pagină de brand.
Această regulă mă duce cu gândul la una dintre principalele probleme pe care le știu în comunicarea online a instituțiilor din administrația publică centrală și locală, prezentă chiar la nivelul Guvernului României în ultimii ani: liderii politici decid să comunice în online nu pe pagina instituției pe care o conduc, ci pe pagina personală de Facebook. Că e cu like-uri sau că e cu prieteni, puțin contează. Același lucru l-a făcut Victor Ponta sub atenta „consiliere” a lui Cristian Botan: și-a dezvoltat propria pagină de Facebook cu personalul și resursele Guvernului României.
De ce am pus accent pe Cristian Botan? Pentru că el știe foarte bine lucrurile astea, dar nu le menționează cu subiect și predicat în ghiduri, de altfel destul de utile, deoarece și el face uz de aceste practici nu tocmai ortodoxe de dragul creșterii brandului personal.
De exemplu, azi am aflat de Ziua porților deschise la Guvern pe 1 decembrie. Evenimentul nu a fost anunțat pe pagina oficială a Guvernului României, ci pe pagina de Facebook a antreprenorului Cristian Botan, consilier al executivului.
Comunicăm și noi „instituțional”, așa cum ne place să titrăm prin ghiduri? 🙂
garantat Victor Ponta?
Vă mulțumesc pentru mesaj și pentru atenția față de subiect. Am citit respectul cu care m-ați onorat pe blog, pentru care, de asemenea, vă mulțumesc.
Pentru exactitate, cred că este oportun să rectific o serie de fraze false pe care, din lipsă de documentare, le-ați formulat.
1) În titlu ați menționat că nu-mi respect propriul ghid de comunicare în social media. Nu, nu este ghidul meu personal, ci este un material care se adresează instituțiilor publice. Cât privește felul în care comunic pe pagina proprie, aceasta este la alegerea mea, la fel de bine cum am convingerea că și dumneavoastră scrieți doar ce dumneavoastră doriți pe paginile proprii.
2) Ați scris că am contribuit masiv la respectivul material. Nu, contribuția mea a fost chiar modestă și, în general, axată doar pe zona grafică, nu pe conținut.
3) Ați scris că sunt consilierul care se ocupă de zona de date deschise și transparență decizională online în Guvernul României. Nu, promovez atât subiectul datelor deschise, cât și pe cel al transparenței decizionale atât de mult cât reușesc, însă nu sunt responsabil instituțional de acestea.
4) Ați scris că premierul Victor Ponta, „sub atenta “consiliere” a lui Cristian Botan: și-a dezvoltat propria pagină de Facebook cu personalul și resursele Guvernului României”. Nu, nu l-am consiliat nici măcar o secundă pe premierul Victor Ponta cât privește comunicarea online a domniei sale și n-am administrat sau gestionat în vreun fel vreodată comunicarea de vreun fel a domniei sale.
5) Ați menționat că fac uz de practici neortodoxe de dragul creșterii brandului personal și că ați aflat azi de pe pagina mea despre evenimentul porților deschise la Palatul Victoria. Evenimentul a fost anunțat în social media pe pagina personală a premierului Dacian Cioloș, pe 27 noiembrie (https://goo.gl/7TZYcZ), iar eventul de Facebook creat de mine datează de la începutul acestei zile, deci două zile mai târziu. La acest punct, dacă dumneavoastră vă informați de pe pagina mea înainte de-a o face de pe cea a premierului României, chiar doresc să vă mulțumesc în mod particular.
Totodată, probabil ar fi oportun să cunoașteți că, deși am creat cam toate paginile de social media folosite de Guvern din 2012 încoace, de o bună perioadă de timp am renunțat la orice calitate pe care o aveam asupra oricăreia dintre ele.
M-aș bucura dacă ați integra aceste mențiuni în blog post-ul dumneavoastră. De asemenea, vă rog să mă considerați o persoană deschisă, care folosește Internetul nu doar pentru a transmite, ci pentru a interacționa. În consecință, data viitoare când intenționați să publicați un material în ceea ce mă privește (pentru care vă reiterez gratitudinea), întrebați-mă dacă ceea ce scrieți în el are măcar o umbră de concordanță cu realitatea faptică în care trăim.
În mod evident, asta dacă vă interesează să publicați materiale pertinente. Dacă doriți doar să faceți fum, cu certitudine este libertatea dumneavoastră să scrieți orice.