Cum am luat cea mai bună decizie din viaţa mea

Rareori se întâmplă să vorbesc despre mine pe blog. Astăzi vă voi povesti cum, în vacanţa de vară din 2010, am luat cea mai bună decizie din viaţa mea. Era o zi de vară, cam ca una dintre cele cărora încercăm să le facem faţă în această perioadă. Eram în vacanţă, însă practic mergeam la antrenamente şi mă pregăteam psihic pentru încă un cantonament greu. Atunci, fotbalul reprezenta pentru mine un depozit imens de frustrări. Investisem în el zece ani, multe vacanţe pierdute, speranţă, energie.

Credeţi-mă că nu mai ţin minte data cu exactitate. Decizia mă bântuia de câteva săptămâni bune şi simţeam că tot răul din capul meu era spre bine. Cu o zi înainte, le-am spus colegilor mei ce aveam de gând să fac. Niciunul nu m-a crezut. Eram unul dintre puţinii oameni din echipă care au prins înfiinţarea, ca să zic aşa, a grupei ’93 de la Liceul cu Program Sportiv Bacău. Mulţi ni s-au alăturat pe parcurs, alţii au plecat. Niciunul nu a plecat să joace fotbal la un nivel superior, iar acest lucru mă speria.

Nu aveam talentul celorlalţi, însă am crezut în şansa mea. Am crezut zece ani de zile, timp în care am fost obez şi am slăbit determinat fiind să fac fotbal de performanţă. Am învăţat ce este o echipă în adevăratul sens al cuvântului şi cred că fotbalul m-a făcut om. M-a educat, m-a cizelat şi m-a învăţat să îmi doresc mai mult de la mine. Am avut un antrenor care mi-a arătat ce înseamnă seriozitatea şi fenomenul „nu există nu pot, există nu vreau”.

Ne întoarcem la acea zi cu soare. Mă trezesc mai hotărât ca niciodată. Le spun părinţilor ce am de gând să fac şi, în loc să îmi pregătesc echipamentul pentru antrenament, caut echipamentul de competiţie şi celelalte piese vestimentare ce aparţin echipei, le pun într-o sacoşă, mă îmbrac şi o tai spre Baza Sportivă „Lucreţiu Avram” (Proletarul – pour les connaisseurs). Ajuns acolo, colegii rămân cu gura căscată. Tu chiar te laşi de fotbal! Majoritatea colegilor mei doreau să facă acelaşi lucru ca mine, însă nu aveau curaj să le-o spună părinţilor, dar nici antrenorului. A fost sec şi oarecum şocant pentru profesor. Am făcut-o din senin, fără ca decizia mea să fie anunţată de întâmplări anterioare.

Am fost corect cu mine, iar toate lucrurile bune din viaţa mea care au urmat după decizia de a părăsi fotbalul de performanţă mi-au demonstrat că în vara anului 2o10 luasem cea mai bună decizie din viaţa mea. În aceşti doi ani de zile am profitat de programul lejer şi m-am implicat în activităţi care au contribuit enorm la dezvoltarea mea.

Au urmat experienţe precum Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău, Divanului AdBlog, Urban.ro, dj-ing, sute de oameni pe care i-am cunoscut şi zeci de plecări. Nu am regretat nici o clipă decizia pe care am luat-o atunci, ba din contră. Este, dacă vreţi, povestea unui fotbalist ratat şi începutul unor experienţe profesionale şi personale extraordinare.

Articole recomandate:

1. Si ce daca Boc si-a luat iPad?
2. Mi-am luat toacla
3. Am luat mentiune
4. Ati luat Bacul?
5. Cum iti poate face spam-ul ziua mai buna