Dragnea și intervenția serviciilor în actul guvernamental

Urmăresc cu foarte mare interes (vorba președintelui nostru) ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scenă politică deoarece în joc este viitorul nostru cel puțin pe termen mediu și scurt. Și da, uitându-mă la reacțiile lui Klaus Iohannis, în clipa de față chiar este vorba de un joc de putere. Unul în care marele câștigător al alegerilor din 11 decembrie, Liviu Dragnea, pare să își fi pierdut deja aura calmă și boemă pe care a avut-o în ultimele luni deasupra capului la îndemnul unor consultanți deștepți.

Întrebat de jurnaliști dacă interesantele legături din Siria ale soțului lui Sevil Shhaideh (pentru necunoscători: propunerea PSD pentru funcția de premier), aduse azi la suprafață de publicația Rise Project, ar putea constitui un risc de siguranță națională, Liviu Dragnea a avut următoarea reacție:

Risc de securitate națională a fost „guvernul zero” al lui Dacian Cioloș, care a adus prejudicii României de miliarde de euro. Aici, serviciile secrete ar fi trebuit să intervină demult, nu să stea indiferente sau să se complacă într-o neimplicare și neintervenție și nesesizare fermă a unor derapaje din acest guvern. România a pierdut miliarde de euro și sunt absolut convins că absolut toate serviciile de informații din România l-au informat chiar pe președinte de ceea ce se întâmplă. Risc de securitate națională a fost în acest an în care România a fost pusă între paranteze.

 

Cred că serviciile secrete ar trebui să aibă o poziție foarte clară dacă există vreo problemă de securitate sau vreo altă problemă în ceea ce privește această nominalizare. Altfel o să consider că aceste zvonuri pleacă de la ei… și chiar le cer public și prietenește, că ne cunoaștem foarte bine.

Nu înțeleg ce a vrut să zică dl. Dragnea atunci când a aruncat-o pe aia cu „ne cunoaștem foarte bine”, dar ceea ce este clar e că a perceput total greșit rolul serviciilor de informații într-o societate democratică, unde statul de drept și „drepturile și libertățile cetățenești” stipulate în programul de guvernare pe l-a coordonat sunt cu adevărat respectate.

Departe de mine de a apăra Guvernul Cioloș, chiar l-am criticat de mai multe ori în ultimele luni pe o serie de probleme punctuale, dar dacă tu, Liviu Dragnea, mare președinte de partid majoritar în Parlamentul României, ai considerat că „guvernul zero” chiar „a adus României prejudicii de miliarde de euro”, puteai oricând foarte frumos să faci uz de articolul 113 din Constituția României și să trântești Guvernul Cioloș prin moțiune de cenzură. Nicidecum să aștepți de la serviciile secrete „să intervină” în treburile politice ale țării.

Chiar mi se pare foarte gravă afirmația pe care a făcut-o astăzi Liviu Dragnea, mai ales în contextul democrației pe care o tot cântă la televiziunile ce plâng pe umerii celor care susțin că statul de drept îi abuzează.

liviu-dragnea-dragos-benea-ponta-darmanesti-campanie-2014

foto via: Victor Ponta în județul Bacău – ce nu s-a văzut la TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *