Vineri, 19 August 2016 | Pareri personale, Politica | 1 comentariu
Astăzi, PSnews.ro, unul dintre site-urile din colțișorul românesc al zvonurilor online, a publicat un articol care conține o serie de informații neadevărate despre mine. Titlul, desigur, mare și bombastic, scris cu caps lock: USR-ul lui Nicușor Dan prinde rădăcini în Moldova. Cine se vrea șef în Bacău / EXCLUSIV SURSE. Nu mi s-a cerut vreun punct de vedere cu privire la zvonurile aruncate în articol, așa că le-am trimis un drept la replică în care am făcut câteva clarificări. Îl aveți mai jos. – 1. Între mine și USR nu există negocieri în momentul de față. Singurul contact mai serios pe care l-am luat cu acest grup de inițiativă s-a petrecut la Predeal, la finele lunii iunie, unde am fost invitat de către Inițiativa de România la o primă discuție informală despre o eventuală coagulare a formațiunilor politice noi și a independenților curați și cu rezultate la locale din toată țara. Mai mult, eu nu am participat la întâlnirea cu Clotilde Armand care a avut loc la Bacău pe 1 august. – 2. Sunt și voi rămâne consilier local independent, ajuns în funcție după ce am primit votul a peste 13% din băcăuanii care s-au prezentat la urne la alegerile locale din 5 iunie. Activitatea mea politică se rezumă la reprezentarea intereselor cetățenilor în Consiliul Local. Am candidat pentru a fi vocea lor acolo unde se iau deciziile, nu pentru a fi un oportunist care caută funcții și partide, așa cum sunt cei cu care de fapt USR discută în această perioadă la Bacău. Mă refer la foștii conducători ai organizației M10 care mai au la activ câteva partide. – 3. N-am fost niciodată membru al biroului de conducere de la TSD Bacău, ba chiar am criticat această organizație de fiecare dată când am avut ocazia pentru simplul fapt că “activitatea” ei nu are nicio legătură cu problemele reale ale tinerilor din județ. Exemplu de pe blogul personal. – 4. Am așteptări de la USR, dar nu în legătură cu mine, ci în contextul național al alegerilor parlamentare. Totuși, nu aș susține niciodată un partid nou, cică reformist, care refuză să formuleze un minim set de valori și principii în baza cărora să adune o echipă în județe, să candideze și apoi eventual să guverneze. În plus, susțin descentralizarea și autonomia locală, nicidecum concentrarea puterii politico-administrative la București.
Search
Articole Recente
- Mâine, uniți pentru autostrăzile Moldovei în fața Guvernului
- Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Masacrul verde de pe Calea Mărășești arată cât de util ar fi fost Registrul spațiilor verzi
- IPJ Bacău a mințit în privința salariilor ascunse în declarațiile de avere. ANI poate declanșa din oficiu procedura de evaluare
- În ritmul ăsta, Centura Bacău nu va fi gata nici în 2022!
Ce scriu pe România Curată
Comentarii recente
- Kros on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Kristofer on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Pro Business on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Kristofer on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Tony Soprano on Înainte să pună condiții pentru redeschiderea Amurco, Ioan Niculae ar face bine să ecologizeze halda de fosfogips
- Mihnea on Masacrul verde de pe Calea Mărășești arată cât de util ar fi fost Registrul spațiilor verzi
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Kristofer on Colecția de reacții #24 (5 scurte cu Bacău)
- Kristofer on Masacrul verde de pe Calea Mărășești arată cât de util ar fi fost Registrul spațiilor verzi
- Melinte Luminita on Masacrul verde de pe Calea Mărășești arată cât de util ar fi fost Registrul spațiilor verzi
tu nu prea lasi loc de intors, se vede ca nu esti tipul politicianului care vorbeste mult si nu spune nimic.. asta e ok pentru tine ca om, dar nu stiu daca iti va face bine in politica…