Elevii au început să vorbească… și nimeni nu-i mai poate opri!

De prea multe ori am auzit în acești aproape 22 de ani de viață că elevii nu pot să decidă pentru ei, că elevii nu au drepturi, că elevii sunt prea proști ca să voteze la 16 ani, că elevii n-au voie să participe la luarea deciziilor în școală, că elevii nu se pot asocia decât sub bagheta Ministerului Educației și că pentru ei decid părinții. Sunt lucruri tâmpite care au intrat în mentalul colectiv, ținând nu doar școala pe loc, ci mai ales indivizii în curs de formare.

Botnița pe care sistemul a pus-o și încearcă să o țină strânsă de buzele elevilor le convine oamenilor care astăzi dețin puterea în România. Din păcate, vedem că structuri precum Consiliul Național al Elevilor eșuează în demersul lor de a oferi tinerilor șansa să fie o voce. Din cauza manipulării pe care oamenii din Ministerul Educației o exercită sistematic asupra celor care pretind că sunt reprezentanți ai elevilor, sub pretexul că adulții de la butoane încearcă să formeze viitorii lideri ai națiunii, „Fii vocea colegilor tăi!” a devenit „Fii goarna sistemului!”.

Fără să își dea seama (tocmai de asta nu îi condamn și încerc să le explic lucrurile așa cum sunt), majoritatea celor care își reprezintă astăzi colegii la nivel de școală/județ/țară nu numai că nu rezolvă problemele curente dar și generale ale elevilor din România, dar s-au transformat în aplaudaci ai profesorilor, ai directorilor, ai ISJ-ului, ai autorităților locale și ai guvernanților. Atitudinea asta le aduce note mari, câteva plimbări prin țară, laude și pupincureli, dar și fițuici fără valoare juridică. În acest context, susțin din toate puterile mele tinerii (exemplul 1, exemplul 2) care au curaj să dea din coate pentru respectarea drepturilor colegilor lor.

protest elevi constanta

Zilele astea am citit trei refulări (unii le spun scrisori deschise) asumate și publicate de elevi români care efectiv nu mai suportă ce se întâmplă în școlile lor. Și nu vorbim de licee de la coada clasamentului și nici de adolescenți care nu vin la școală sau de elevi repetenți. Cu toate că și treaba asta cu repetarea clasei ca reper valoric e discutabilă dacă e să ne uităm la sancțiunile abuzive și fără bază legală aplicate la Liceul Șincai din Cluj pentru niște bârfe cu profesori nevinovate pe un grup închis de Facebook. Dacă ai păreri diferite și îți permiți să strici Feng Shui-ul cadrelor didactice, ești pus imediat la colț, sancționat și chiar exmatriculat. Primele două scrisori pe care am să vi le arăt vin chiar de la elevi din acest liceu care se laudă cu promovabilitate 100%.

1. Auschwitz-ul Scolar (Alex Hosu, elev la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca):

Imi e practic imposibil sa fac ceva in aceasta situatie. Ma frustreaza neputinta mea de a face ceva pentru toti ceilalti elevi care vor sa nu mai vina 6-7 ore pe zi intr-un Auschwitz Scolar. Si, ca sa fie totul si mai misto, tranteste ministeru’ si un minunat ROFUIP in care se stipuleaza ca elevii nu pot distribui materiale publicate in scoli fara acordul directiunii. Continuarea, pe Blogu’ lu’ Hosu

2. Scrisoarea scrisă de elevă olimpică din Șincai ce a dorit să rămână anonimă:

Pentru mine, sentinţa a fost de cinci la purtare, retragerea bursei şi a abonamentului RATUC. Prima pedeapsă, după 10 ani de Şincai, în care nu am avut nicio abatere, nu am avut absenţe. Vă rog frumos să mă credeţi că mie îmi place şcoala, îmi place să fiu educată, îmi plăcea să învăţ. La prima abatere, cinci la purtare. A fost un şoc peste măsură. Acum, eu nu îi înţeleg, aşa cum nici ei nu m-au înţeles. Mai trebuie să spun că „sursele” din Consiliul Profesoral mi-au spus că am primit această pedeapsă în urma unei mari clemenţe şi că o profesoară a luptat pentru mine ca lucrurile să nu stea mai rău. Nu mă pot opri în a crede că pedeapsa nu este peste măsura faptei şi simt că am fost pedepsită în mod repetat (trei săptămâni) pentru o singură faptă. Continuarea, pe Transilvania Reporter

3. Nu puteți închide elevii în școală ca pe niște vite în staul! (Ionuț Bulimej, elev la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani)

Suntem în România secolului XXI, a Uniunii Europene și NATO! Nici măcar pe timpul comunismului nu a existat ideea aberantă din acest ordin. ȘCOALA NU ESTE ÎNCHISOARE, DOMNULE MINISTRU! Nici Guantanamo, nici Alcatraz, nici Cavigor, nici Jilava sau oricare închisoare din Coreea comunistă. Școala este o instituție de stat cu un rol bine determinat!”, continuă tânărul licean. Continuarea, pe România Curată

Toate aceste probleme sunt posibile din cauza prevederilor abuzive din regulamentul școlar (ROFUIP), un document adoptat de Ministerul Educației care atacă drepturile și libertățile elevilor și care a fost realizat și aprobat pe finalul anului trecut de Remus Pricopie, cu participarea fostului președinte al Consiliului Național al Elevilor. Eduard Mititelu, pe atunci președinte CNE, a lăudat noul regulament și a cântat în strună ministerului, în numele tuturor elevilor din România.

Că tot am vorbit de cazurile de la Cluj-Napoca și din Focșani, să vedem ce fac consiliile elevilor din județele astea:

  • Foștii și actualii membri ai CJE Cluj atacă jurnaliștii care sunt de partea elevilor, își fac selfie-uri în care țin să arate că sunt mulți și degeaba, emit comunicate care n-au nicio legătură cu realitatea și cataloghează activiștii pentru drepturile tinerilor drept „obsedați”;
  • De când s-a mutat Blidaru la București, CJE Vrancea e mort în cadă: zero inițiative în interesul elevilor din județul condus de Oprișan.

Din câte știu, prin țară există câteva județe în care elevii au început demersurile pentru realizarea de asociații reprezentative ale elevilor: Bacău, Dolj, Alba etc. Pentru că acesta cred că este lucrul care trebuie făcut cât mai repede pentru un sistem școlar cât mai democratic, le țin pumnii! De pe surse vă spun că se pregătește și o lege în acest sens, care să le permită tinerilor să își înființeze asociații de elevi începând de la vârsta de 16 ani.

cristian ghinghes kristofer jos cenzura

 

13 thoughts on “Elevii au început să vorbească… și nimeni nu-i mai poate opri!

  1. Zici tu ca nimeni nu ii mai poate oprii? Hmmm… uite putin ce e cu religia asta in scoli.. ce propaganda au.. pe noi ne-au obligat sa ducem cererile acasa si sa le semneze parintii. Sunt din Botosani.

  2. Ca idee: Problema cu Vrancea e ca nici nu mai comunica pe plan local(nu ca ar avea ce comunica, dar le-am zis asta inca de la inceputul mandatului), iar echipa de conducere vine, majoritar, din acelasi liceu ca cel evidentiat. Plus ca totul este mort, citind presa si paginile candva actualizate.

  3. De acord cu totul mai putin la partea cu vitele in staul. Scoala isi ia obligatia fata de parintii copiilor minori de a ii avea in grija. Daca elevul a fost sa iasa de la ore si se intampla ceva rau cu el, scoala e responsabila.

  4. Da, Cristian, dar problema mare este următoarea: Dacă le dai prea multă putere elevilor, li se urcă la cap și ies probleme mari. Cum am zis într-un articol recent, Consiliul Elevilor nu mai este ceva democratic, nu candidează acei oameni care chiar pot face ceva… Este un concurs de popularitate și dacă ai noroc e bine, dacă nu, e prosteală.

    Tineretul e mai puternic, dar nu sunt învățați că puterea înseamnă și responsabilitate. E bine să aibă drepturi, e bine să-și exprime poziția, dar când e prea mult se întoarce balanța și dăm în cealaltă extremă. Nu toți tinerii sunt ca tine și nu cred că ai vrea să oferi prea multă putere unui incapabil… E ca șoferia – Dacă ști stăpân pe bune, ai experiență, știi ceva mecanică și știi cum să aplici fizica în viața reală, poți să mergi și cu 200 fără să pățești nimic, dar dacă doar ai mașina, mâinile, picioarele și jumătate de creier, se petrec lucruri neplăcute

    1. Li se urca la cap? Tu gandesti ce spui? In momentul asta puterea elevilor este aceea ca pot deschide gura si sa inghita ***** venit de la minister. Nu am vazut pe nimeni sa faca SCANDAL pe faptul ca ministerul educatiei nu respecta legea si nu da manuale gratuite la elevi.

      1. Dle Alexandru, ar trebui să militați mai mult să se renoveze școlile din fonduri europene, dacă ați auzit de acest lucru. Ar trebui să intrați în clase și să le spuneți „elevilor“ să-și ia Bacalaureatul, să îi faceți să le fie rușine să-și dorească să fie niște ratați. Da, nu spun, luptați pentru drepturile voastre, dar trebuie să le și meritați. Nu confundați școala cu un club de „fițe“!

  5. Prosti mai sunt profii astia! Lasati-i , frate sa se dea cu capatanile de praguri…. si apoi sa astepte membrii comunitatii in frunte cu alde Baj… Ghinghe….si compania sa va plateasca astia pensiile si sa va asigure bugetul pentru sanatate, invatamantul nepotilor si stranepotilor! Mai apoi…o sa va aleaga si azilul!

  6. Din punctul meu de vedere, atunci când elevii vor ieși de la simularea Bacalaureatului și vor spune… Da, am greșit pe ici, pe colo, și nu ies ca toți ratații și rânjesc cum că nu ar fi învățat nimic, 12 ani, atunci vor avea dreptul să spună ceva. Atunci când încerci să angajezi… tineretul, mândria țării, și sunt semianalfabeți, dar cu bani în buzunar, ce ar trebui să mai spunem? Decât să-și vadă de carte! Să-și vadă de învățătură, pentru asta se duc la școală! Da, poate programa școlară ar trebui schimbată, este mult prea multă materie. Asta da! Atât i-aș întreba… ce vreți să faceți la școală?

    PS: Ar trebui să respectați mai mult profesorii… părerea mea!

    1. Profesorii cei care merita respectul sunt respectati. Dar intr-un liceu „de elita” sunt foarte multi profesori care nu-si merita locul la catedra (nu pot vorbi despre alte licee, pentru ca nu stiu; poate la licee unde e mai putina bataie pe locurile de la catedra se intra pe merit). Astfel de profesori ii fac pe elevi sa nu isi doreasca sa invete. Da, sunt si elevi care pur si simplu nu vor invata, orice ar fi, dar aceia nu sunt cei care isi doresc sa faca schimbari, sa se implice, sa faca asociatii reprezentative pentru elevi.

      Va asigur ca sunt multi elevi care au multe de zis, dar sunt speriati de consecinte. Nu toti sunt gata sa isi riste viitorul (o medie scazuta la purtare poate schimba multe). Pentru ceialti, tot respectul!

  7. Imi amintesc ca eram si eu odata in generala, tot asa un 5 la purtare mi se propus si mie pentru ca am ras 2 minute la o ora, fara sa rad de cineva sau de profesor fara ofera vro injuratura.
    Acelasi profesor a propus pana si coringenta mea pe motiv ca este ea cum e…
    Din fericire, lumea a zis ca e nebuna si a ignorat-o…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *