Marti, 8 Aprilie 2014 | Politica | Comenteaza
Ieri am fost la Parlament, unde am participat la Eurosfat – consultări cetățenești despre starea Uniunii Europene, organizate anual de Europuls.ro și CRPE (Centrul Român de Politici Europene). Am asistat la atelierul privind mobilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană. Panelul a fost pregătit de cei care anul trecut m-au școlit într-ale social-democrației, Friedrich Ebert Stiftung România (FES) și mi-a clarificat multe nelămuriri despre ceea ce fac sau mai degrabă despre ceea ce ar trebui să facă instituțiile Uniunii Europene atunci când lucrătorii români și nu numai sunt puși la colț în țările vestice. Au vorbit Rovana Plumb (ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice), Victoria Stoiciu (expert Friedrich Ebert Stiftung), Dan Cristescu (preşedinte FGS Familia), Ellen Nygren (advisor @ European Trade Union Confederation) și Elisabeth Collet (director Migration Policy Institute Europe). Discuția a fost moderată de Matthias Jobelius, reprezentantul în România și Republica Moldova al Friedrich-Ebert-Stiftung (FES). Ce s-a spus la dezbatere: S-a vorbit la final și despre pierderile pe care le înregistrează statul român după ce absolvenții facultăților de medicină pleacă să muncească în altă țară imediat după terminarea studiilor. La sesiunile plenare nu am fost, însă am urmărit online dezbaterea despre protejarea democrației și statului de drept. S-a vorbit despre Schengen, despre faptul că anumiți eurodeputați români au denigrat România în fața instituțiilor europene (nr. Monica Macovei), despre folosirea raportului MCV ca instrument politic etc. S-au contrat Cătălin Ivan (PSD), Monica Macovei (PDL), Cristian Preda (Mișcarea Populară) și Norica Nicolai (PNL). Concluzia generală? Suntem în plină campanie electorală, iar Eurosfat a oficializat acest lucru. Mi-ar fi placut să văd mai mulți cetățeni la dezbateri. Din păcate, interesul românilor pentru subiectele europene este în continuare scăzut. De ce? În primul rând, zic eu, din cauza comunicării proaste a politicienilor. Am zis-o și în scurtul interviu pe care mi l-au luat la panou prietenii de la FES. Câte campanii de informare vedeți în școli, licee și universități despre instituțiile europene? Dar despre instituțiile publice din România? 0. Din păcate, puțini vor ca alegătorii să fie informați.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
Comentarii recente
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- ROXANA on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Cătălin on Document: Negru pe alb, primarul spune că nu e treaba lui să monitorizeze colectarea și transportul deșeurilor din Bacău