Unul dintre locurile pe care le-am revăzut în această vacanță este stațiunea Bran. Am prins-o nu foarte aglomerată și între două ploi, situație care, veți fi surprinși, mie îmi place.
Program de vizitat nu am avut. La Castelul Bran am fost în 2010 și nu țin să mai calc pe acolo. Castelul e frumos, peisajul e superb, însă ce se află înauntru lasă de dorit: invenții și chinezării. În schimb, priveliștea e minunată la Bran, o localitate aflată la poalele Munților Bucegi.
Am stat la Transylvania Inn, de unde am avut o superbă vedere spre Castel și spre întreg Culoarul Rucăr-Bran. E locul perfect de stat pentru cei pasionați de vederi panoramice, dar și pentru cei care caută liniște. Condițiile, ireproșabile. Le fac reclamă pentru că o merită.
De pe terasa restaurantului am făcut fotografiile de mai jos.
P.S.: Dacă vreți să vedeți ceva funny de la Castel, Vlad Țepeș mood.