Sambata, 21 Martie 2015 | Bacau, foto, muzica | 1 comentariu
Miercuri, pe 18 martie, de ziua mea și acasă la mine, în Bacău, Vunk a reușit să umple până la refuz Sala Ateneu, lucru care de obicei le reușește, din păcate, nu muzicienilor rezidenți, ci partidelor – cu ale lor conferințe și mitinguri locale mai mult sau mai puțin mincinioase. În contrast cu aceste întâlniri politice, Cornel Ilie și trupa sa, alături de Alexandra Ușurelu, au oferit miercuri un spectacol sincer, live, bifând cu succes cel de-al treilea concert din turneul acoustic “Înconjurul Lumii”. N-am fost acolo, iar “înconjurnalul” lui Cornel Ilie nu mă alină deloc, ba dimpotrivă, mă face să-mi fie și mai ciudă că am ratat concertul. Totuși, sunt mari șanse să îl prind la începutul lunii aprilie, în Otopeni. Până atunci, vă las cu impresiile lui Dan Bitire, căruia i-am cedat acreditarea și care a fost amabil să îmi trimită câteva imagini de la spectacol: Concertul n-a fost nici prea lung, nici prea scurt, a fost exact atât cât a trebuit ca publicului să-i placă și să nu cadă în extrema cealaltă și să se plictisească! Mici pauze și o interpretare deosebită cap-coadă! Cam așa aș putea descrie concertul celor de la VUNK. Au știu să facă atmosferă și publicului i-a plăcut, aplauzele curgând minute în șir. Personal mi-a plăcut mult. Turneul trupei Vunk urmează să ajungă în Chișinău (azi), Suceava, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Cluj, Zalău, Deva, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Otopeni, Constanța și Tulcea. Detalii aici. P.S.: Mulțumesc, Cornel Ilie, pentru urare!
Search
Articole Recente
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
Este deja o obisnuinta ca Vunk sa umple salile pentru ca sunt o trupa spectaculoasa, atat melodic cat si ca aparitie pe scena. Merita si au toata stima colegilor de breasla.