Gala Tineretului Băcăuan – lista premianților și niște gânduri de perspectivă

Duminica, 5 Mai 2019 | Bacau, Tineret | 1 comentariu

Sâmbătă, în preajma Zilei Naționale a Tineretului, Sala Ateneu a găzduit prima ediție a Galei Tineretului Băcăuan, eveniment prin care Federația Tinerilor din Bacău își propune să recunoască meritele tuturor celor implicați în proiecte și inițiative de tineret din județ.

Îmi pare tare rău că n-am putut ajunge la eveniment, dar le transmit aici că mi se pare foarte benefic că au strâns un juriu divers (instituții, societate civilă, mediu de afaceri, mass-media) și că toate resursele necesare organizării evenimentului au fost asigurate din surse independente de Primăria Bacău, cu destul ajutor de la DJST. Astfel, o eventuală confiscare a evenimentului (cum s-a întâmplat cu multele manifestări din cadrul Capitalei Tineretului) a fost elegant parată! Cel puțin așa s-a văzut din spatele ochelarilor mei.

Mă bucur pentru faptul că destul de multe dintre inițiativele pe care le-am promovat sau sprijinit în diverse stadii se află pe lista finală a câștigătorilor. Oricum, îi felicit pe toți pe această cale! Toți cei care mișcă ceva în comunitate sunt câștigători. Mai jos aveți lista premiilor.

Antreprenoriat, muncă și angajare:

  • premiul I: Centrul European pentru Strategii Durabile Bacaău – Gala Tinerilor Antreprenori, ediția a III-a;
  • premiul II: Asociația BronxPeople – Se poate și aici;
  • premiul III: Corupția Ucide (Denis Blidaru) – Civistarter.

Cultură:

  • premiul I: Asociația Ingenious Drama – ID Fest;
  • premiul II: Zodian Anamaria – Exprimă-te în felul tău;
  • premiul III: Nobody’s Group – spectacolul “Oameni, locuri și lucruri”;

Incluziune socială:

  • premiul I: Colegiul Național “Ferdinand I” Bacău – “Autismul nu doare, indeferența ta da!”;
  • premiul II: Ghioc “Sky” Mădălin – Știrile de Bacău;
  • premiul III: Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” (Adriana Ciorcilă) – Fii tu, fii informat, fii conștient!.

Sport și stil de viață sănătos:

  • premiul I: CS Bronx Powerlifting Bacău – O șansă prin judo;
  • premiul II: Surf The Earth Project (STEP) – Bacău Streetball Challenge;
  • premiul III: Școala Sanitară Postliceală “Sanity” Bacău – HelP ME!;

Educație și învățare:

  • premiul I: Teodora Balaș – De-a Dreptul;
  • premiul II: Asociația Valoare Plus – Stay Free 2.0;
  • premiul III: Fundația “Sf. Ioan” Bosco Bacău – Pregătit pentru viață.

Participarea tinerilor în comunitate:

  • premiul I: Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău – Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”;
  • premiul II: Facultatea de Științe Economice (Universitatea “”Vasile Alecsandri”) – Spune NU violenței domestice;
  • premiul III: Insula Cercetașilor – Festivalul Luminii.

gala tineretului bacauan trofeu

foto: Theodora Jacotă (DJST)

Tânărul anului 2018:

  • premiul I: Cosmin Niță;
  • premiul II: Sanda Ilieș;
  • premiul III: Sabina Sava.

De asemenea, mi-ar plăcea ca în anii următori să văd la “participarea tinerilor în comunitate” inițiative care cu adevărat implică participare și nu doar prezență, asumare, lobby și advocacy, curaj și rezultate. Nu mă înțelegeți greșit, sunt ok și inițiativele de voluntariat, joculețele și cântecelele, dar participarea tinerilor în comunitate înseamnă în primul rând interacțiune cu autoritățile, cu instituțiile, probleme ale tinerilor rezolvate cu ceva presiune publică. Sau nu vrem asta, ci doar evenimente safe, cuminți? 🙂

Am lăsat ultimele rânduri aici pentru cei care vor să facă diferența în următorul an. Let me know dacă vă surâde ideea. 

P.S.: N-am înțeles ce a căutat Civistarter la secțiunea antreprenoriat, muncă și angajare, când de fapt a fost un eveniment excepțional adresat tinerilor cetățeni implicați în devenire. Eu îl vedeam în capul listei la categoria participării tinerilor în comunitate.

 

1 comentariu la “Gala Tineretului Băcăuan – lista premianților și niște gânduri de perspectivă”

  1. Joan 6 Mai 2019 at 00:39 Permalink

    boss, pentru unii participarea inseamna a casca gura si atat.. asa cum fac unii lideri de tineret nu dam nume fata de mersul treburilor locale


Lasa un comentariu