Luni, 30 Ianuarie 2012 | Pareri personale | 4 comentarii
Ce pretenţii putem avea de la o generaţie care îşi alimentează apetitul pentru informaţie pe un site unde, la o banala întrebare, toţi copiii atomici încep să îţi răspundă la mişto? Problema reală este că adolescenţii care se învârt acolo, mă refer la majoritatea lor, iau de bune sfaturile date de semi-zeii în căutare de puncte. Am repetat de nenumărate ori că niciodata nu trebuie să generalizăm. Tocmai am făcut-o cu bună ştiinţă. Mă uit în jurul meu şi sunt tot mai speriat de resursa umană din orice domeniu. De un an şi jumătate activez într-o structură care reprezintă elevii. În tot acest timp am luat contact cu sute, mii de elevi. Toţi sunt aleşi de colegii lor (la o scară de câteva sute). Cu mulţi dintre ei am lucrat sau am încercat să lucrez. Foarte puţini au reuşit să se implice, să fie serioşi şi să nu facă voluntariat doar ca să plece în străinezia. Şi mai puţini au reuşit să îşi facă treaba pe bucăţica lor. E trist că am ajuns să le mulţumim celor care îşi fac datoria. Aici vreau să ajung. Doar câţiva îşi depăşeasc condiţia. Şi reuşesc asta pentru că şi-o doresc. Doar câţiva trec de acel prag ce face tranziţia de la întrecerea cu alţii, la competiţia cu sine însuşi, cu propriile reuşite din trecut. Este, dacă vreţi, un alt articol despre tinerii din ziua de azi, în care îmi exprim nemulţumirea vizavi de nepăsarea colegilor mei. Lista cu greşelile tinerilor a rămas deschisă.
Search
Articole Recente
- Eveniment: consultare online despre Regulamentul spațiilor verzi din municipiul Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
- O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Ce ne dorim în zona Stadionului Municipal: sport și verde sau blocuri gri?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 18 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Remus Lupu on O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Carmen on La Ferdinand… o fi pe bune?
- Symy on Fotografiatul pe stradă, din punct de vedere legal. Luaţi notiţe!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
Trist, trist de tot. De plans.
Site-ul asta mai exista? Din cate vad da, dar nu este folosit decat pentru mistouri.
Nici mie nu imi place ca s-a ajuns in situatia in care trebuie sa multumim pentru a face datoria; inca este foarte greu sa fie mobilizati altii, altfel decat prin puterea exemplului, atat timp cat acestia vor numai TPU, fraudă, bani fără muncă și așa mai departe…
O sa fiu putin off topic,scuze
Ce parere ai despre ACTA ?
Ce zici de asta Cristi? Am cules-o de pe 4Tuning.
Originally Posted by yoyoyo
Fratilor eu am prb grave…. cu fetele… pana acum ceva timp eram obsedat de pc, m-am mutat la FR (frecventa redusa) ca sa am cat mai mult timp posibil de PC,de acum 6 ani de cand mi-am luat pc numai pe el am stat am fugit de realitate cat am putut stateam zile intregi in casa au fost 3 luni consecutive cand nu am calcat pragul apartamentului…..Groaznic, pana intr-o zi cand a inceput constiinta sa imi dea cateva palme gen atacuri de panica…a fost groaznic sa trec prin acele atacuri credeti-ma,nu doresc nimanui experienta! Atacurile au aparut acum cateva luni,de atunci nu mai puteam sta in casa de frica sa nu apara iar atacurile,cum ieseam din casa ma relaxam ,se diminua acea tensiune provocatoare de panica.Problema este ca acum vreau sa imi fac si o prietena ca sa ies cu cineva profitand de faptul ca acum imi place viata si vreau sa o traiesc.Am 22 ani simt ca am imbatranit la pc,parca am iesit din pestera cu par alb in cap… si deabia incerc sa inteleg lumea,sa socializez,etc. Daca mi-as face curaj si as agata o fata ce as face dupa? Adica am cateva idei gen ies in parcuri,la filme o scot la mec dar devin o rutina chestiile astea plus de asta nu prea gasesc subiecte de discutie… am inteles ca e bine sa citesti carti si iti vin subiecte,vorbesti cu fetele orice,dar ideea e ca pur si simplu nu imi vine nimic in minte nu am pic de inspiratie nu inteleg ce mi se intampla cand totul e asa de natural si ar trebui sa fie atat de simplu….