Miercuri, 10 Iulie 2013 | Bacau, foto | Comenteaza
În perioada 14-20 iulie 2013, vom putea vedea, pe scena Teatrului Municipal Bacovia, Ingenious Drama Festival 2013 – ediția cu numărul 14 a Festivalului Național de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri. Pentru că deja v-am pus la curent cu o mulțime de detalii privind “ID Fest-ul” din acest an, voi sări direct la noutățile pe care le-am aflat astăzi la conferința de presă ce a avut loc la Cafe du Theatre. Să le luăm pe rând… Șase trupe vor intra anul acesta în competiție, știți deja care sunt acestea: Motivul pentru care numărul trupelor este atât de mic la ediția din acest an este că, spun organizatorii, trupele au fost selectate de actori profesioniști și nu de voluntarii ID Fest, așa cum se întâmpla în anii trecuți. Deci s-au înscris mai multe trupe, dar a crescut rigurozitatea selecției și au rămas doar 6. Marea noutate a acestei ediții este secțiunea experimentală “Work-in-progress”, la care s-au înscris 5 persoane + 2 dintre organizatori. Aceștia au ocazia să își scoată la vedere și să își dezvolte abilitățile artistice în atmosfera creativă de festival. Vor lua parte la ateliere de teatru menite să îi ajute să își dezvolte un monolog/one-man show, pe care îl vor prezenta în fața juriului și a publicului în penultima zi de festival. Câștigătorul va avea ocazia să realizeze un one-man show pe care îl va prezenta la următoarea ediție a Galei STAR. Andrei Rucanu, Pavel Bârsan, Alice Solomon, Horia Andrei Butnaru și Liviu Chițu sunt actorii profesioniști pe care participanții la festival, în număr de aproximativ 120, îi vor întâlni în cadrul atelierelor de teatru zilnice pe teme precum: construirea relațiilor între personaje, mișcare ritmică, atelier de personaj, tehnică vocală și vorbire șcenică, improvizație și compoziție scenică. Juriul ID Fest 2013 este format din actrițele Coca Bloos și Mihaela Rădescu, criticul Doru Mareș, regizorul și actorul Horia Suru, actrița Florina Găzdaru (din partea Teatrului Bacovia) și Olliver Williams (invitat special din Marea Britanie). Pe lângă spectacolele obișnuite, publicul băcăuan va fi încântat cu umor interactiv de către trupa de improvizație Obligo (București). De asemenea, trupa A.C.T. Bacău va susține în afara concursului un spectacol în limba română ce va fi pus în scenă în ziua deschiderii. Cam astea sunt toate detaliile. Programul va fi anunțat în curând. Voi încerca să fiu prezent la toate spectacolele și să le recenzez ca anul trecut, cu fotografii și videoreportaje, imediat după fiecare show. Dragi tineri băcăuani, ne vedem la teatru! Intrarea este liberă, însă locurile sunt limitate.
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
Comentarii recente
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban