Înalta Curte: PUZ-urile sunt acte normative. Deci trebuie votate la vedere!

Marti, 29 Iunie 2021 | stiri | Comenteaza

Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit ceea ce bănuiam, am tot zis în ultimii ani și deja găsim în practică la nivelul mai multor consiliilor locale din țară: că PUZ-urile (planurile urbanistice zonale) pentru ridicarea unor proiecte imobiliare trebuie dezbătute și votate la vedere.

Recursul în interesul legii (RIL), admis prin Decizia 12/2021, este foarte clar: hotărârea consiliului local de aprobare a unui plan urbanistic zonal reprezintă un act administrativ cu caracter normativ. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În definitiv, planurile urbanistice modifică indicatorii stabiliți inițial în Planul Urbanistic General (PUG) și e normal ca eventualele decizii de derogare să fie luate în văzul tuturor, consilierii răspunzând în fața cetățenilor.

Pe această cale, subliniez nevoia ca toate planurile urbanistice zonale să fie votate, începând chiar de la ședința de mâine a Consiliului Local al Municipiului Bacău, prin vot la vedere. O spune legea și o cer și băcăuanii!

cristian ghinghes vot pentru

Lasa un comentariu