Cam despre asta vorbește Alex Petre Popescu, un tânăr scriitor, coleg de grupă cu mine la facultate, în cel de-al X-lea capitol al romanului satiric intitulat „Cronicile unchiului Victor”.
Acest Victor reușește să călătorească în viitor, de unde își scrie memoriile adresate nepotului său Radu, cu scopul de a-l pregăti pentru ce îl așteaptă. Volumul e un interesant exercițiu de imaginație, plin de ironie și umor.
2017.
Deși ieșirea de sub tirania politicii a fost un mare pas înainte, calitatea jurnalismului actual a suferit puternic, din cauza unui aspect tehnic. Presa pe hârtie a dispărut aproape complet, tot ce contează este doar în format electronic. Banii sunt mai puțini și domeniul nu mai atrage aceleași minți strălucite, maestre ale cuvintelor. Acum, singurul scop este de a-i determina pe vizitatori să apese pe articolele din site. Un titlu senzațional, care să atragă atenția, este tot ce mai contează.
În aceste condiții vitrege, de care nu eram foarte conștient atunci, m-am prezentat la sediul Ziarului Incredibil. Secretara m-a condus într-o sală de interviu unde, spre surprinderea mea, erau deja câteva zeci de candidați. M-am așezat pe un scaun la întâmplare și peste câteva minute, a apărut chiar directorul publicației.
― Bine ați venit la Ziarul Incredibil! Vă întrebați probabil de ce v-am chemat pe toți deodată și nu v-am cerut niciun CV. Pentru că nu-mi pasă! Nu-mi pasă cine sunteți, de unde veniți, unde ați mai lucrat sau ce știți să faceți. Aici e vorba doar de talent. Talent pe care va trebui să-l demonstrați acum, pe loc. Aveți pe masă un comunicat de presă. Este câte un exemplar pentru fiecare. Citiți-l și gândiți-vă cum ați scrie această știre.
Textul era destul de banal. Se vorbea despre vizita președintelui țării în Vaslui, unde asistase și la un meci de fotbal. Mă simțeam sigur pe mine și deja găsisem o formulare de care eram mulțumit. Am avut doar câteva minute la dispoziție după care, directorul ne-a luat pe rând. Aveam doar doi candidați înaintea mea.
― Tu ăla gras cu față de intelectual, zi!
― Titlu: Intră să vezi ce personalitate extrem de importantă de la noi a fost într-un loc în care n-o să-ți vină să crezi că a putut face așa ceva.
― Bineee… dar nu foarte bine. Îmi place că ești evaziv.
Știi să-i ții în tensiune. Îi faci să-și dorească mai mult. Titlul cam lung totuși. Nu e rău, să mai vedem. Următorul!
― Titlu mare: Președintele României a murit! Și continuăm articolul: de supărare când a văzut rezultatul meciului de la Vaslui.
― Frumos! Bravo! Sunteți super profesionist, aveți sigur și experiență. Sper să mă pripesc dar, mi-e greu să cred că o să aud ceva mai bun de atât. Zi, al treilea!
La ce aprecieri pozitive primiseră cei de dinaintea mea, standardele păreau destul de scăzute. Mă așteptam chiar la aplauze pentru articolul meu.
― Titlu: Președintele României în vizită oficială la Vaslui. În continuare: Președintele țării a efectuat o vizită cu caracter oficial în…
― Ieși afară! Nesimțitule! Îți bați joc de noi!? Cui dracu’ îi pasă, mă, că a fost președintele în Vaslui? Afară! Afară!
Am încercat să mă justific, dar directorul de la Ziarul Incredibil era roșu de furie și nu părea dispus să accepte și punctul meu de vedere. Pe moment, reacția lui mi s-a părut puțin exagerată. Ulterior, am aruncat o privire mai atentă asupra jurnalismului contemporan și am fost nevoit să-i dau dreptate. Stilul meu nu se potrivea deloc cu cerințele actuale.
Aș fi putut să mă întorc, să-mi cer scuze pentru felul în care mă prezentasem la primul interviu și să mai cer o șansă. Mi-am dat însă seama că, nu mă puteam adapta la aceste condiții. Nu aveam acel fler de a scoate senzaționalul din locuri unde alții nu-l văd. Dorința mea de a informa, oferind date concrete încă din titlu, era prea dăunătoare.
Cartea a fost publicată cu Editura Infrarom și, dacă v-am stârnit curiozitatea, poate fi achizițonată de aici.
Articole recomandate:
