Joi, 30 Martie 2023 | foto | Comenteaza
Aseară am trimis unui tânăr care organizează un eveniment național în Bacău mai multe fotografii din arhivă pentru un filmuleț pe care înțeleg că vrea să îl prezinte oaspeților cu diverse locuri și peisaje din județul Bacău. Frumos, de ce nu, eu zic că avem ce arăta dacă știm cum să ne prezentăm. Odată cu selecția pe care am făcut-o, am devenit nostalgic și pe deasupra am avut o revelație: că pe acest blog, cândva, postam nu doar despre administrația locală în care sunt implicat începând cu anul 2016, ci arătam și prezentam multe alte lucruri care mă pasionează și despre care am vorbit încă din adolescență. Cum fotografia este unul dintre aceste lucruri, mi-am promis că voi (re)începe să preiau fotografiile pe care le urc pe Instagram și aici, în rubrica “Instagrame“, indiferent că e vorba de cadre din Bacău, de prin împrejurimi sau din călătoriile mele periodice. De exemplu, în acest calup cu numărul 65 (căci 64 datează din martie 2019, de când făceam masteratul în mobilitate urbană la București), am inclus 10 dintre cadrele pe care le-am făcut în primele săptămâni ale acestui an în Amsterdam și în Londra, călătorii planificate cu ceva timp înainte. Dacă în Amsterdam am reușit să ajung la primul eveniment ASOT Utrecht de până acum, asta după 2 ani de amânări, și să vizitez muzeele Van Gogh și Rijksmuseum (uriașul lor muzeu național), dar și localitatea morilor de vânt din nordul capitalei, în Londra am revenit după 11 ani, redescoperind-o la pas într-un weekend dedicat Zilei Sfântului Patrick, deci într-o atmosferă gălăgioasă și vie. Pe Instagram mă găsiți aici: instagram.com/cristian.ghinghes
Search
Articole Recente
- Viziteu calcă pe urmele lui Necula… acum și cu Zilele Bacăului
- Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- Agenda evenimentelor din Bacău (29 septembrie – 1 octombrie 2023)
- Cafenea-container trântită pe trotuarul și pe spațiul verde de pe strada Aprodu Purice
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 septembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- DAB on Viziteu calcă pe urmele lui Necula… acum și cu Zilele Bacăului
- Alin Alin on Viziteu calcă pe urmele lui Necula… acum și cu Zilele Bacăului
- Bogdan T. on Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- anonim on Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- Branpișu on Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Aciduzzu on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- H on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- Alin on Foto: plimbare în Delta Bacăului