Starea de fapt: trebuie organizate concursuri pentru directorii unităților de învățământ. În lipsa acestora, directorii interimari sunt numiți politic și arbitrar, prin detașare periodică hotărâtă de Inspectoratele Școlare Județene.
Ministerul Educației în primăvară: Știm că trebuie, dar amânăm după examenele naționale.
Ministerul Educației după examenele naționale: eeei, dar cadrele didactice sunt în vacanță, așa că ne vedem la toamnă la concurs.
Între timp, Parlamentul, prin lege, la inițiativa aleșilor USR PLUS: Ia hai să numim directorii interimari în consiliile de administrație, deci de către reprezentanții comunității locale (profesori, elevi, părinți). Asta până la organizarea concursurilor.
Președintele României, inițiator România Educată, azi: Pas! Invoc chestiuni precum apartenența la corpul naţional de experţi în management educaţional, mă scuz că legea nu e previzibilă, nu promulg și retrimit legea la Parlament.
Rezultatul trist după atâtea luni de guvernare nouă și stabilă, majoritate în Parlament și alte noi dezbateri în România Educată: directorii vor fi numiți din nou politic, de către IȘJ, sub bagheta baronilor locali care au girat și conducerile inspectoratelor școlare.