Miercuri, 23 Ianuarie 2019 | Bacau, Politica | 2 comentarii
România, cică-statul de drept în care diverse orașe din țară devin capitale printr-o lege care contrazice Constituția. Titluri peste titluri, festivisme peste festivisme… Orice om care știe cât de cât administrație publică sau drept vede cât de utopică e acțiunea aceasta de imagine inițiată de niște pesediști și finalizată astăzi, cu mult fast, de președintele Iohannis + independentul Chirica. Pe de altă parte, râd cu lacrimi de crocodil de nebunia din PSD Bacău, Dragoș Benea susținând astăzi o conferință de presă în care s-a văitat și s-a dat cu capul de pereți că nu a fost chemat la marele eveniment de la Iași niciun parlamentar pesedist din Bacău. Desigur, n-a ratat baronul maxim al Bacăului să mai pună o cărămidă conflictului artificial ce privește traseul Autostrăzii Moldova, gândit ca o cacealma pe termen lung de pesediștii băcăuani: “Știm oricum că nu facem nicio autostradă, așa că mai bine ne buricăm că am vrut s-o ducem pe la Bacău ca să pozăm în mari patri(h)oți locali” (cam așa îmi pare mie toată treaba).
Și ce? N-aveți altă treabă? Mare scofală: o sindrofie ratată!
Search
Articole Recente
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
Si, totusi, au guvernarea: ce ii opreste sa se apuce de Brasov-Bacau?
Lenea, incompetenta,hotia, lipsa de vointa.