Marti, 3 Septembrie 2019 | Bacau, Initiative personale | 2 comentarii
Unde, prin cine și pe ce se duc banii noștri când se duc? Această monitorizare vizează 172 de contracte de lucrări ce depășesc 827 de milioane de lei, adică peste 175 de milioane de euro. În expedițiile și plimbările mele cu bicicleta pe care le fac prin jud. Bacău, am văzut tot felul de investiții de o calitate îndoielnică, școli aparent renovate dar impracticabile în ajunul noului an școlar, șanțuri săpate și lăsate de izbeliște, deci o asemenea monitorizare chiar este necesară. Așa mi-a venit ideea. Dacă autoritățile competente nu sunt cu ochii pe ei (iar motivele clar merită discutate – și o vom face la momentul potrivit), iar localnicii nu au curajul să pună degetul pe rană, o voi face eu cetățenește, centralizat, cu documentele pe masă! P.S.: dacă există voluntari, mâna sus! Sunt doar câteva dintre întrebările la care voi încerca să găsesc răspunsuri în următoarea perioadă, când voi trimite solicitări către toate autoritățile locale (orașe, comune, CJ) din județul Bacău care au investiții finanțate prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) II, cunoscut și ca Programul Nicolae Dragnea Liviu.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Dezvoltare în zona Ștefan cel Mare, dar controlată și în acord cu infrastructura municipală
- Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
Comentarii recente
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
iar te ocupi cu amenintari voalate?
Poftim? :))