Luni, 30 Iulie 2012 | Pareri personale | 10 comentarii
În câteva țări din lume, drogurile și/sau prostituția sunt legale. Sunt legale, repet, dar asta nu înseamnă că acest fapt armonizează cu ceea ce este moral pe lumea asta. Așa și cu Traian Băsescu. Vreo șapte milioane de oameni nu îl mai vor în fruntea statului, însă acesta se întoarce la Cotroceni. Revenirea lui Traian Băsescu pe scaunul de președinte este legitimă? Normal că da. Ceva este legitim atunci când se înscrie în litera legii, ori legea spune că referendumul pentru demiterea președintelui nu este valid, având în vedere că la vot nu s-au prezentat 50% plus 1 dintre alegătorii de pe liste. De acord cu faptul că este puțin ciudat să revii la Cotroceni după ce 90% dintre votanți te trimit acasă, dar mai sunt de acord și cu faptul că al doilea om în stat trebuie să își respecte promisiunile. Dacă nu știți, domnul Antonescu a declarat următoarele: Dacă Băsescu nu e demis la referendum, ma retrag definitiv din viaţa politică. Antonescu nu încalcă vreo lege dacă nu se ține de cuvânt, decât o importantă chestiune ce ține de moralitate. Oh, wait, mă aștept de la un demagog să își respecte promisiunile? În altă ordine de idei, două ONG-uri afiliate politic au tupeul să pretindă că reprezintă societatea civilă. Care societate civilă? Aia mobilizată cu câte 50 de lei de persoană la mitingurile electorale din campania pentru referendum? Foto via Traian Băsescu, la Săucești.
Search
Articole Recente
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
Degeaba, n-ajunge la urechile voiculescienilor, să ştie şi ei ce-i aia legitim.
Putin basist comentariul tau. Crezi ca Basescu sau PDL mai are vreo sansa in politica?
toti sunt o apa si un pamant. Nu am mai fost la vot de cativa ani si nici nu voi mai merge. NU AI CU CINE!
Cristi, macar ai fost la vot?
Da
Antonescu se referea la situatia in care poporul roman se exprima (PRIN VOT) in favoarea lui Basescu. La momentul la care a facut afirmatia nu era vorba de niciun prag imbecil care sa ofere sansa unor cretini basisti sa stea acasa si sa strige lovitura de stat. Poporul roman s-a exprimat prin vot, intr-o proportie covarsitoare, in defavoarea lai Basescu. Ca el alege sa ignore 7 milioane de romani e deja o normalitate.
Pentru noi, ca natiune, legitimitatea in sens propriu nu se mai asociaza legitimitatii sociale. Spirit balcanic.
ma frate eu nu am nici o treaba nici cu basescu nici cu nimeni dar tu stii cate voturi s-au cumparat din 7 mil care au votat pentru demitere ? 400ron de persoana s-a dat.. asa ca nu mai vorbiti atat aiurea..
Singura misiune a lu Basescu e sa destabilizeze alianta USL,in acest fel incearca sa ii faca sa se cearta intre ei ca sa aiba teren liber Razvan Ungureanu spre prezidentiale !! acuma e doar un joc pentru base…mai grav e pentru USL
Basescu e mai bun decat USL si asa va ramane intotdeauna.