Miercuri, 17 Septembrie 2014 | Bucuresti, foto | Comenteaza
Din ciclul ce am făcut vara asta și nu v-am povestit este că am văzut Delta. Nu mă refer la cea din sud-estul României, ci la Delta Văcărești, situată în buricul târgului, între Vitan și Berceni. De curând, Salvați Delta, alături de alte ONG-uri, a deschis, la etajul 17 al blocului 4 din cadrul complexului imobiliar Asmita Gardens, un centru de observare pentru Parcul Văcărești. Observatorul “Deltei Văcărești” poate fi vizitat, pentru început, pe bază de programare. Eu am văzut Delta și implicit Bucureștiul în după-amiaza unei zile de iulie. Îmi pun în cap să fac ceva diferit și trimit un e-mail la office [at] salvatidelta.ro, exprimându-mi intenția să vizitez Observatorul. Am fost norocos. Nu după mult timp, cei de la Salvați Delta îmi răspund că au programată o vizită chiar în respectiva zi. Eram la București pentru două-trei zile și nu aveam DSLR-ul cu mine, așa că am fost condamnat să surprind priveliștea cu telefonul mobil din dotare. Mi-am promis că mă voi întoarce într-o zi cu soare, cu aparatul foto la gât. Oricum, a fost foarte tare. După ce am ajuns la 60 de metri distanță față de sol, m-am înarmat cu un binoclu profesional din dotarea centrului de observare și am început să mă învârt pe balconul circular al turnului. Se vede tot Bucureștiul de aici, așa că vă recomand cu mare căldură să nu vă uitați obiectivul tele acasă. Nici buletinul! Observatorul Parcului Văcărești este o inițiativă marca Salvați Delta, EcoPolis, National Geographic, KogaYon, ce se bucură de sprijinul Alpha Bank, Asmita Gardens și Konica Minolta.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea