Duminica, 22 Februarie 2015 | Bacau, foto | 7 comentarii
Săptămâna trecută, într-una dintre zilele pe care le-am petrecut în Bacău, am tras o fugă la Slănic Moldova, stațiunea montană din județul Bacău care acum are și pârtie. Poartă numele munților pe care a fost construită, Nemira, și este numai bună pentru cei ca mine, care nu sunt foarte experimentați și care vor să-și facă damblaua cu bani puțini, la doi pași de casă. Gata să îmi alimentez patriotismul local, aveam în cap să mă dau pe Pârtia Nemira încă de anul trecut, după ce am învățat schiez. Cum lucrările au fost gata în primăvara anului trecut, Pârtia Nemira s-a deschis abia sezonul acesta după prima zăpadă mai serioasă, adică de sărbători. De atunci, mii de persoane au coborât versantul Nemira pe schiuri ori pe snowboard. Sania, ciolofanul sau capacul de la WC sunt interzise, iar personalul e foarte atent ca nu numai asta, dar toate regulile să fie respectate pe pârtie. Nu lipsesc plasele de protecție, nocturna, instalația de zăpadă artificială și echipamentele de prim-ajutor. Pârtia a fost construită cu fonduri europene și era normal ca toate aceste lucruri să fie incluse în proiect. Cred că am coborât de vreo 10 ori, asta traducându-se în aproximativ 14-15 kilometri parcurși pe schiuri. Panta are 1.400 de metri lungime și 38 lățime. 17% e înclinația medie a pârtiei, ceea ce înseamnă că e perfectă pentru începători. Dar asta nu înseamnă că cei experimentați nu se pot distra. Cel puțin spre finalul pantei, pârtia devine destul de fun și solicitantă. Neavând antrenament din cauza frigului și a lenii din ultima perioada, după câteva ore am aruncat prosopul. Din câte am înțeles, la telescaun e mare aglomerație în weekend. Eu am fost într-o zi de la mijlocul săptămânii, parcă miercuri, și n-am stat deloc la coadă. Îmi place să mă dau și să urc fără întrerupere, așa că dacă voi reveni până nu se duce zăpada, plănuiesc s-o fac în timpul săptămânii. Trebuie să știți că urcarea se face numai cu telescaunul. Durata medie de urcare e 10 minute, capacitatea de transport ajungând la 1.200 de persoane/oră. Vă spuneam că Pârtia Nemira e accesibilă și din punct de vedere financiar. Spre exemplu, pentru copii, elevi și studenți, abonamentul de 1 zi costă 40 de lei. Adulții plătesc 60 de lei. Programul și tarifele le găsiți pe site-ul Pârtiei Nemira. Simplificând, în weekend (vineri, sâmbătă și duminică) ne putem da până la ora 20:00, iar în timpul săptămânii până la ora 18:00. Mai puțin marți, când pârtia se deschide după prânz datorită reviziei la telescaun. Echipament de închiriat am găsit la baza pârtiei. Cu 35 de lei am luat clăpari, schiuri și bețe pentru o zi. Așa cum am spus-o și atunci când am scris despre neatenția/reavoința celor de la Pro TV, site-ul e bine pus la punct. Pentru o pârtie administrată de o autorităte publice, aici vorbim de Consiliul Județean Bacău (mai exact Serviciul de salvamont și promovare a turismului), e mare lucru să fie anunțată starea pârtiei în timp real (grosimea stratului de zăpadă, condiții etc.). Ce-i drept, e ceva normal, dar această normalitate e rar întâlnită la noi în țară și merită menționată atunci când există. Să nu uităm nici de pagina de Facebook. Pentru o pârtie de stat, aflată la primul sezon în care funcționează, n-am ce să-i reproșez Pârtiei Nemira. Ba chiar aș da un mare like pentru treaba pe care o fac cei de acolo. Zăpada a fost perfectă, iar organizarea fără probleme. Mai e de lucrat la baza pârtiei, unde e nevoie de buticuri apres-ski, locuri în care schiorii să se odihnească la un ceai, dar și de o cale de acces îmbunătățită, plus o parcare mai mare. Dar astea sunt deja lucruri pe care ar trebui să le facă Primăria Slănic Moldova. Nu sună rău un aqualand acoperit, un patinoar, o zonă pentru role și o bază sportivă la Slănic Moldova, dar până la concretizarea acestor fantezii, autoritățile locale ar trebui să se ocupe mai întâi de zona de la baza Pârtiei Nemira. Între coborâri, am avut timp să fac și câteva fotografii. Mi-a ieșit o galerie foto destul de generoasă, în care am surprins atât facilitățile pârtiei, peisajele de la fața locului, cât și schiorii și snowboarderii de pe pârtie. Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Am făcut pasul spre PLUS, unde mă voi înscrie în competiția pentru Primăria Bacău
- Protestele pentru mediu din Bacău, puse pe harta internațională chiar de Greta Thunberg
- Nu ne îngropați în gunoaie!
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 noiembrie 2019 (rezumatul proiectelor)
- Ce putem face concret astăzi ca să nu mai vedem elevi duși la școală cu căruța – varianta scurtă
Ce scriu pe România Curată
Comentarii recente
- Adi on Despre “Cumparam par” – foto
- Alex on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- Alin on Nu ne îngropați în gunoaie!
- Kristofer on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- Alex on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- PHB on Ședința Consiliului Local Bacău din 29 noiembrie 2019 (rezumatul proiectelor)
- claudiu on Nu ne îngropați în gunoaie!
- Kristofer on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- RNC on Ce putem face concret astăzi ca să nu mai vedem elevi duși la școală cu căruța – varianta scurtă
- Maria on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
Ce partie e asta fara teleski? Cum invata incepatorii? Se ingramadesc cu aia experimentati pe partie?
In rest, e super!! Aveam nevoie in judet de o partie accesibila!
Și semnul (p) pentru publicitate unde e? Sau e un cadou pentru PSD CJ Benea and co. de despărțire?
Despărțire? Hmm?
Mai nou faci pe prostul? Demisia din PSD, despre asta vorbesc… Ai scris aici… http://www.kristofer.ro/demisionat-psd/
Ce treabă are una cu alta?
Pârtia e un lucru super care s-a făcut în județ și cred că merita un fotoreportaj pozitiv.
Din cauza unor articole ca acesta ne ducem ca prostii creazand ca vom gasi schiuri de inchiriat. Realitatea e cu totul alta. Cele trei asa-zise centre de inchiriere au disponibile doar cateva perechi de schiuri si clapari, modele vechi in stare nu foarte buna. Evident, marimile aflate la extreme lipsesc cu desavarsire. Nu spun ca asta mai tine neaparat de administratia domeniului schiabil, dar daca tot se face ceva ar fi bine sa se duca pana la capat.
Bravo pentru organizarea pârtiei, e un lucru excelent pentru o pârtie de începători și mediu. Am fost anul trecut cu copiii care nu au mai schiat înainte, am găsit echipament la preț foarte bun fata de alte stațiuni, iar pe pârtie s-au acomodat instant!
As vrea sa dau un mare like și pentru lungimea ideala și pentru telescaun și zona de protecție plus lățimea foarte bună spre deosebire de alte părții din Harghita de ex care sunt și scurte și cam greu cu teleschiul pt copii, aci ne reîntoarcem cu plăcere!
Chiar dacă nu poți folosi sania sau altceva e foarte bine pentru stimularea spre schi sau snowboarding dar exista o zona foarte frumoasa pt plimbare mai sus în stațiune, parcul cu istorie lunga și izvoarele de dincolo de râul ce șipotește aducând relaxare și echilibru!