Particip la Olimpiada de Comunicare Politică

Joi, 28 Martie 2013 | Politica | 2 comentarii

Triotonic, așa cum se numește echipa pe care o coordonez, este formată din trei studenți aflați în anul I: Adelina Jelescu (FSP, Universitatea din București), Alexandru Ștefănuț Munteanu (Drept, Universitatea din București) și subsemnatul, student la Administrație publică.

Olimpiada de Comunicare Politică este un eveniment al TSD București aflat la a doua ediție și care ne oferă nouă, studenților, șansa de a intra în contact cu politicieni și comunicatori de succes, acest lucru săvârșindu-se într-un mediu dinamic și competitiv.

Triotonic Olimpiada de Comunicare Politica

46 de echipe sunt înscrise în concurs la ediția din acest an. Joi, 14 martie, la Palatul Parlamentului a avut loc deschiderea Olimpiadei de Comunicare Politică. Evenimentul a adunat în Sala Grupului PSD din Camera Deputaților atât concurenți, cât și câțiva invitați speciali. Printre aceștia s-au numărat europarlamentarul și purtătorul de cuvânt al PSD Cătălin Ivan, tinerii deputați Gabriela Podaşcă, Cătălina Ştefănescu și Ionuţ Vulpescu, Gabriel Petrea – coordonator al TSD București, dar și jurnaliști și specialiști în domeniul comunicării.

triotonicCe avem noi de făcut? Pe 31 martie 2013 expiră termenul de două săptămâni pe care organizatorii ni l-au dat în vederea realizării și trimiterii unui set de mesaje și acțiuni ce țintesc domeniul tineretului, pentru campania prezidențială a candidatului Partidului Social Democrat. Contextul politic, cu Victor Ponta drept candidat al PSD la președinție, este un joc de imaginație, desigur.

Deci: candidatul pentru care redactăm această strategie este Victor Ponta, targetul nostru este electoratul tânăr (18-35 ani), iar din planul nostru de campanie nu trebuie să lipsească profilul socio-demografic al electoratului tânăr din România, message box-ul și planul de acțiuni corelat cu mesajele.

Idei, sugestii sau propuneri pentru “triotonici”?

2 comentarii la “Particip la Olimpiada de Comunicare Politică”

  1. Irinel 28 Martie 2013 at 22:05 Permalink

    Succes! Foarte inspirat numele echipei.


Lasa un comentariu la Irinel