Nu credeam că am instincte de piroman

La Madaraș, jud. Harghita, unde sper să prind niște internet cât de cât ok pentru a vă arăta frumusețea naturii de aici și pentru a vă prezenta evenimentul la care particip (Snow On Fire 3 – fueled by burn), mi-am descoperit latura de piroman.

Astă-seară am trăit un moment în care am tânjit după o scară și niște benzină. Patriotismul meu exagerat o fi de vină? Sau sfidarea pe față pe care cei de la Petho Panzio o fac cu drapelul secuiesc?

Ieri, când am ajuns aici, stâlpul de lângă pensiune n-avea niciun steag pe el. Astăzi, după ce probabil s-au convins că suntem o gașcă de români getbeget, au înălțat drapelul unei țări care nu există. Să nu te enervezi? Să nu crapi de ciudă când vezi așa ceva în inima României?

Ieri
petho panzio madarasi harghita

Azi
petho panzio cu drapelul secuiesc

7 thoughts on “Nu credeam că am instincte de piroman

  1. Cel mai grav este ca insista intr-o utopie. Intrarea in UE si evolutia catre Statele Unite ale Europei face ca demersul asta sa fie doar o exagerare inutila. Partidele extremiste se mai pot bucura de prosti… inca o perioada.

  2. Nu stiu voi ce ati facut dar eu daca ajungeam in situatia asta luam la rand toate telefoanele institutiilor statului Roman din judetul Harghita incepand cu Prefectura si terminand cu Politia si Jandarmeria pentru ca ma simt ofensat, umilit si agresat in propria mea tara.

      1. Au ce să le facă. Dacă vor arborarea unui drapel, altul decât al României, sunt obligaţi de legea 75 din 1994 privind arborarea drapelului României, articolul 7 şi 8.
        De asemenea este şi articolul 20 din aceeaşi lege
        „Art. 20. – Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. ”
        Dar tu trebuia să te duci să le zici oricum că trebuie să arboreze şi drapelul României.
        Şi se pare că uiţi, în patriotismul tău exagerat, că ai tăi preferaţi, adică PSD, pentru a se menţine la ciolan, a ales alianţa cu jolly jokerul politicii româneşti (dacă putem vorbi de aşa ceva – politică românească), recte UDMR. Care, pe lângă multe altele, nu e nici măcar partid ci doar o uniune civică. Şi care au declarat deschis că autonomia Tărâmului Secuiesc este o prioritate pentru ei, vezi şi tolerarea extremiştilor Jobbik.
        Aşa că până la urmă, dragă Cristian, patriotismul tău exagerat e de faţadă, altfel ai făcut ceva, începând prin a condamna alianţa PSD-UDMR. Dar, ca întotdeauna, numai de bune despre PSD.

          1. „Tinutul Secuiesc sau autonomia nu sunt in programul de guvernare, asa ca argumentul tau este exagerat.”
            Doar atât ţi-a rămas în minte din tot ceea ce am scris eu? Oricum, nu am spus că e în programul de guvernare ci doar că au afirmat că e o prioritate pentru ei.
            Şi totuşi cum comentezi această alianţă, pe care nu a vrut-o nimeni, nici măcar poporul român care a votat alianţa contra naturii (USL). S-a votat o alianţă, nu un partid. Dacă din acea alianţă a plecat un membru, implicit alianţa nu mai există, deci nu mai reprezintă pe nimeni, nu mai reprezintă voinţa poporului.
            Deci cum comentezi această trădare de ţară şi de alegători făcută de partidul tău iubit?
            La naiba…punem la ministerul culturii (ăla care ar trebui să aibe grijă de limba română înainte de toate) pe cine? Unul care susţine autonomia teritorială şi lingvistică a unei etnii care reprezintă cam vreo 7% din populaţia ţării.
            Unde mai e patriotismul tău exagerat tinere Pristanda?

  3. Sunteți niște tăntălăi, care nu au ce căuta în asemenea locuri. De ce nu ați rămas in Teleorman sau Mehedinți să admirați steagul României, că pe acolo altceva nu-i de văzut. Tipic românesc, din păcate… 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *