Joi, 18 Octombrie 2018 | Bacau, Initiative personale | 1 comentariu
La rugămințile locuitorilor din zona centrală, pe 26 septembrie am trimis către Poliția Locală a municipiului Bacău o interpelare despre gălăgia nocturnă din zona complexului Dumbrava: dacă știu despre această gălăgie care uneori răsună în tot cartierul, dacă au aplicat vreo sancțiune, dacă au primit sesizări și așa mai departe, dar în special pentru ziua de 22 septembrie, când la Dumbrava minunată a fost ditamai paranghelia. Răspunsul (click pentru PDF): Poliția Locală nu a fost sesizată cu privire la aspectele menționate de mine, deci nu au fost necesare măsuri. În schimb, a existat o sesizare telefonică pe 21 septembrie, la ora 23:45, însă echipajul de la fața locului a constatat că “cele sesizate nu se confirmă”. Totuși, respectivul agent al Poliției Locale se contrazice în fișa de intervenție: dacă în prima pagina spune că muzica de pe terasă “era la intensitate mică”, în cea de-a doua consemnază că “muzica de pe terasa societății era la intensitate medie”. Păi ori e mică, ori e medie? Totuși, un locatar din zonă a sunat la Poliția Locală la miezul nopții și nu cred că a făcut-o doar ca să se distreze și ca să pună organul municipal pe drumuri. Nu-i problemă, căci data viitoare venim cu filmulețe și, dacă e nevoie, chiar și cu o soluție de măsurare a decibelilor. Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Comentarii recente
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
manelele de alaltaseara au fost auzite de Politia Locală?