Polițiștii sindicaliști „cultivă omenia”. Pe Facebook.

Ce fac polițiștii când nu sunt ocupați să ne ofere „siguranță și încredere”? Cultivă omenia! Sau cel puțin la asta mă duce cu gândul pagina de Facebook a SNPPC IGPR, sindicatul polițiștilor din structura centrală a Poliției Române: SNPPC IGPR – Omule, in viata cultiva omenia.

Sunt curios ce înțeleg polițiștii din IGPR prin a fi omenos și de ce îndemnul este adresat vizitatorilor paginii, adică nouă, celor care nu suntem polițiști. Nu mă mai gândesc, că deja intru la bănuieli care mă duc cu gândul la articolul 289 din Codul Penal.

snppc igpr cultiva omenia facebook

După ce am răsfoit pagina de Facebook a sindicatului din IGPR (Inspectoratul General al Poliției Române), pot spune că postările par a reflecta nu activitatea unei organizații care reprezintă interesele polițiștilor, ci mai degrabă viața unei vedete: competiții sportive, excursii în Finlanda, concursuri de miss, dansuri sportive, brazi, schiuri, pescuit etc.

Ce nu puteam trece cu vederea este mesajul antisistem, de altfel destul de corect pe fond, însă mult prea greșit din punct de vedere gramatical pentru a fi luat în serios:

Ieri 30.12.2014 București -Poiana Brașov ………9h….!!!!!!????????Sunt unul care imi iubesc tara real ,cu fapte in tara mea dar guvernarile din ’90 pana azi care sau mocirlit ,de ce nu sau gândit in primul rând la cetățenii lor????15 km /an de autostrada si era rezolvat !!!Cum depistati incompetenti in stanga -dreapta voastra nu stati pe margine ci mișcati lucruri ..

P.S.: Dacă mă saltă, știți de unde mi se trage! 🙂

7 thoughts on “Polițiștii sindicaliști „cultivă omenia”. Pe Facebook.

  1. am prins putin din vremea de a fi si militian , doar cateva luni de zile, ca profesie era una respectata dar si oamenii ieseau mai instruiti din scolile militare era cultivata o anumita ordine ceea ce este oarte necesara. In prezent din nefericire , mare parte vina deprofesionalizarii politiei, prin numirea de sefi nonpolitisti, Maramures sef SIC un teolog, seful Politiei Romane un inginer, etc, submineaza adevaratele valori politienisti pregatite in institutii speciice profesiei, altel de ce mai cheltuieste statul cu aceste scoli/academie?.

  2. opinez ca toti politistii care nu au scoala/academia de politie si nu cursuri, sunt ceea ce se spune niste ,,avortati la apelul bocancilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *