Postaci pentru campania internă dintr-un partid?

Joi, 28 Martie 2013 | Politica | 6 comentarii

Da, au fost postaci. Unul, poate doi, dar au fost. O anumită tabără din PSD Bacău, care dorește să câștige șefia partidului la nivel local cu absolut orice preț, i-a plătit pe unii și alții să posteze și, aș completa eu, să aprobe comentarii îndreptate împotriva celeilalte tabere.

Mâine, Teatrul de Vară găzduiește, începând cu ora 16:00, alegerile pentru conducerea Partidului Social Democrat Bacău. Candidează Dragoș Benea (tânărul președinte al Consiliului Județean Bacău) și Gabriel Vlase (deputat).

Există o mulțime de voci care afirmă faptul că Dragoș Benea este de departe favorit în această cursă, iar asta chiar nu mă miră. Succesul lui Dragoș Benea nu ar fi o mare supriză, dat fiind faptul că se află la al treilea mandat de președinte al CJ Bacău. Plus că, prin leadership-ul său, a coagulat principalii aleși băcăuani ai PSD, atât la nivel de primării, cât și la nivel de legislativ.

Revenind la postaci, marea mea întrebare (și nu numai a mea) este de ce se aruncă bani pentru promovarea unui candidat și mai ales pentru contrarea celuilalt pe plan extern, în condițiile în care publicul larg nu are nicio influență asupra alegerilor interne ale unui partid politic?

M-ați înțeles, nu? Mâine votează membrii PSD, nu oamenii de rând. Tocmai din acest motiv am rămas rămas puțin suprins când am aflat ce s-a întâmplat la Impuls TV. Cineva ori are niște bani de aruncat, ori chiar n-a înțeles că lupta din PSD e una internă.

A scris și Aghiuță despre asta. Cătălin Bejan zice că postacii-s plagiatori. Deci nu își merită banii.

6 comentarii la “Postaci pentru campania internă dintr-un partid?”

  1. Ronnie 29 Martie 2013 at 00:02 Permalink

    Cam asta e nivelul de Sascut, Cristiane. N-ai ce sa ceri mai mult.

  2. Haș haș 29 Martie 2013 at 00:04 Permalink

    Iese Benea.

  3. motocliclist 29 Martie 2013 at 00:40 Permalink

    Daca as fi membru PSD (din intamplare chiar sunt, hahahaha).. deci reformulez: sunt membru PSD Bacau cu drept de vot, nu-mi dau numele, si voi vota cu Dragos Benea. Macar e onesr si nu se da mare reprezentant al Romaniei pe plan extern, asa cum face contracandidatul lui.

    Am si eu o motoclicleta. Nu, nu Harley.. si nu ma trag cu ea prin centrul Bacaului ca sa agat gagici.

  4. probabil, un postac 29 Martie 2013 at 09:36 Permalink

    Amice K,daca tot esti surprins de intensa activitate a postacilor, tu de ce-ti dai cu parerea despre aceasta “campanie interna” a unui partid si te pronunti in favoarea unui candidat? Ca formator de opinie, ori te bagi si-ti exprimi punctul de vedere – ceea ce e de apreciat – dar accepti si actiunile altora, ori stai deoparte.
    P.S. bloggerii din divan n-or fi primit oare niscaiva banuti de pe la Consiliul Judetean ? Ce te mai mira ?

  5. Anonymous (pentru ca altfel nu se poate) 30 Martie 2013 at 07:51 Permalink

    Un partid politic reprezinta constiinta si vointa membrilor sai si, totodata, modelul dupa care acesta doreste sa schimbe societatea… PSD-ul ne-a demonstrat inca o data ca nu s-a desprins prea mult de originile sale feseniste si ca Hasul dicteaza la fel cum se facea pe vremea impuscatului. Partidul i-ar fi cerut lui Vlase sa renunte… Iar Benea a castigat prin absenta oricarui adversar. Halal democratie ! Si vrem ca acesti oameni politici sa reformeze Romania ! De fapt, singurul si adevaratul castigator al acestor alegeri de la PSD Bacau ramane deputatul Gabriel Vlase care a reusit sa genereze o miscare alternativa in organizatia judeteana, semanand panica in randul sustinatorilor lui Benea. In asa masura incat s-a recurs la masuri extreme: “retragerea” lui Vlase, usile inchise presei si renuntarea la votul secret. Ori asta ne arata in mod limpede ca Vlase ar fi castigat intr-o competitie corecta, iar impreuna cu el si partidul care astfel s-ar fi dovedit a fi inca un for de dezbateri si decizii libere ! Hasul i-a pus pe tava lui Benea lista lunga a opozantilor sai, a celor care au avut curajul deschis sa-l infrunte, ori despre care se stia ca nu-l doresc in fruntea partidului… Iar Benea va avea, cu siguranta, grija sa-i sanctioneze pe toti, pana la ultimul… Acum Benea a castigat prin forta liderilor de la centru ai partidului. Confruntarea cu electoratul, peste vreo trei ani, ii va termina insa cariera politica. Si asta pentru ca atunci cei mai inversunati agenti electorali care vor face campanie impotriva sa vor fi toti cei care acum au fost tradati de partid. Iar atunci votul nu va mai fi deschis…


Lasa un comentariu