Am revenit cu rubrica prin care încerc să aduc la urechile celor interesați, mai ales cele ale tinerilor, posturile scoase la concurs în instituțiile din administrația publică din Bacău, atât la nivelul instituțiilor descentralizate (ce țin de autoritățile publice locale), cât și al celor deconcentrate (ce țin de Guvernul României).
12 posturi libere în acest moment în municipiul Bacău:
- consilier principal la Biroul de Evidență și Cheltuieli Bugetare din Primăria Bacău;
- casier la Direcția Economică din Primăria Bacău;
- arhitect șef la Consiliul Județean Bacău;
- redactor la Revista de Cultură Ateneu Bacău;
- consilier superior la Direcția Județeană pentru Cultură Bacău;
- 3 posturi (asistent medical generalist, infirmieră și îngrijitoare) la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău;
- economist la Biblioteca Județeană „C. Sturdza”;
- bibliotecar la Colegiul „Grigore Antipa” Bacău;
- antrenor maestru (box) la Sport Club Municipal Bacău;
- muncitor calificat la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1.