Vineri, 25 Aprilie 2014 | Bacau | Comenteaza
În fiecare primăvară, pe întreg teritoriul țării, are loc, de mai bine de zece ani de zile, Săptămâna Națională a Voluntariatului. Pregătirile au început deja în Bacău. Prima întâlnire de lucru pentru săptămâna 12-18 mai 2014 s-a desfășurat ieri, în Sala mare a Palatului Administrativ, unde reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale au discutat în mare despre activitățile pe care și le propun pentru SNV. Săptămâna Națională a Voluntariatului este un eveniment inițiat și organizat de Pro Vobis – Centru Național de Resurse pentru Voluntariat și se află anul acesta la ediția cu numărul 13. La nivel local, evenimentul este organizat de Fundația de Sprijin Comunitar, în colaborare cu Prefectura Bacău. Proiectul isi propune sa mobilizeze cat mai multe organizatii si voluntarii pe care acestea ii implica, pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunitatii pentru acesta si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor. Am fost atent la ce s-a discutat la întâlnire și sunt convins că băcăuanii vor avea o ofertă generoasă de activități de voluntariat între 12 și 18 mai. Activități probabile: Calendarul activităților nu este încă definitivat, drept urmare orice organizație cu voluntari poate să își înscrie activitățile pentru SNV pe voluntarifsc.ro, până pe 1 mai. După ce FSC va centraliza toate activitățile, voi reveni cu calendarul complet al Săptămânii Naționale a Voluntariatului în Bacău.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
Comentarii recente
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- ROXANA on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Cătălin on Document: Negru pe alb, primarul spune că nu e treaba lui să monitorizeze colectarea și transportul deșeurilor din Bacău