Sambata, 2 Aprilie 2016 | Bacau, Initiative personale | 1 comentariu
Zilele astea sunt mult mai calde, așa că am putut cu lejeritate să ne încumetăm să anunțăm primul eveniment al grupului Băcăuanii vor piste pentru biciclete (al cărui inițiator sunt) de anul acesta. Exact ca anul trecut, evenimentul se numește Prima pedalare a primăverii și va avea loc mâine, începând cu ora 16:00, plecarea făcându-se din Piața Tricolorului (Casa de Cultură). Așadar, vă aștept cu mic, cu mare, la prima pedalare a primăverii din municipiul Bacău, pentru a marca venirea căldurii printr-o mișcare lejeră de câțiva kilometri, dar și pentru a le reaminti autorităților că dorințele noastre nu s-au schimbat și că vrem infrastructură dedicată bicicliștilor. Da, s-au alocat în sfârșit bani pentru PMUD (Planul de Mobilitate Urbană Durabilă) în urma insistențelor noastre de la finele anului trecut, numai că acest document trebuie licitat, realizat și apoi aplicat. Prima pedalare a primăverii începe la ora 4 după-amiază în Piața Tricolorului, unde ne vom aduna, vom socializa, după care vom pleca imediat într-o tură pe următorul traseu: Piața Tricolorului – Hotel Decebal – Bulevardul Ioniță Sandu Sturza – str. Oituz – RMB – str. Energiei – str. Mioriței – Autogară – Bulevardul Unirii – statuia lui Ștefan cel Mare – Parcul Cancicov (punct final la “Lăcușor”). Partenerii noștri sunt I Love Bacau, NOI#Bacău, Elephant Bike Club, Probike Group Bacau, Bacaul Pedaleaza, Bacaul Civic, Cetateni Activi pentru Bacau, Romanian Youth Movement for Democracy, Surf the Earth Project – STEP, Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) (lista rămânând deschisă organizațiilor sau grupurilor care vor să ne susțină inițiativa!). Le mulțumesc! Am făcut demersurile necesare, iar evenimentul se bucură de avizul Primăriei Bacău, deci implicit de suportul instituțiilor care vor avea grijă să fim în siguranță. Pe Facebook, pagina evenimentului o găsiți aici. Ca un fel de remember, mai jos e o fotografie de la Prima pedalare a primăverii de anul trecut.
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
Așteptăm fotografii! V-am văzut pe la Autogară și erați muuulți!