Luni, 5 Septembrie 2022 | Bacau | Comenteaza
În urma discuțiilor pe care le-am tot avut cu elevii și cu părinții în această vară, am ajuns la concluzia că startul noului an școlar trebuie să mă prindă cu trei lucruri, proiecte, priorități a căror aplicare să o urmăresc la nivelul creșelor, grădiniților, școlilor și liceelor din municipiul Bacău. 1. Să eliminăm complet fondul școlii și atențiile colective și costisitoare pentru părinți. Cum? Alocare mai mare de la bugetul local pentru bunuri, servicii și reparații pe de o parte, respectiv sancțiuni stabilite la nivel local pentru aceste practici. 2. Să dăm jos lacătele de la terenurile și sălile de sport ale unităților de învățământ și să le punem la dispoziția tuturor tinerilor care vor să facă sport mai ales după ore. Cum? Aplicând HCL 172/2009 și HCL 356/2021, având grijă ca directorii să aplice prevederile legale și normele aprobate la nivel local astfel încât bazele sportive să fie deschise comunității. 3. Educația centrată pe elev să fie nu doar o lozincă, ci un principiu aplicat în realitate. Mă refer la abordarea unor chestiuni precum intrarea profesorilor-intrarea elevilor, birocrația inutilă (dosare peste dosare) pentru burse și transport local etc. Dacă aveți completări și alte sugestii, le aștept. Succes tuturor în noul an școlar!Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Viziteu calcă pe urmele lui Necula… acum și cu Zilele Bacăului
- Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- Agenda evenimentelor din Bacău (29 septembrie – 1 octombrie 2023)
- Cafenea-container trântită pe trotuarul și pe spațiul verde de pe strada Aprodu Purice
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 septembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- DAB on Viziteu calcă pe urmele lui Necula… acum și cu Zilele Bacăului
- Alin Alin on Viziteu calcă pe urmele lui Necula… acum și cu Zilele Bacăului
- Bogdan T. on Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- anonim on Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- Branpișu on Niciun leu pentru războaiele juridice pornite pe bani publici de Viziteu
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Aciduzzu on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- H on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- Alin on Foto: plimbare în Delta Bacăului