Proiect privind Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al municipiului Bacău

Azi am depus la primarie un proiect de modificare a Regulamentul Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) al municipiului Bacău, aprobat prin HCL 35/05.02.2016, consiliu care nu a fost convocat de primar până acum, chiar dacă hotărârea are deja 7 luni.

De asemenea, i-am solicitat noului primar Cosmin Necula să convoace consiliul după ce modificăm regulamentul cu amendamentele tinerilor pe care fostul executiv și fostul Consiliu Local nu le-au luat în seamă în luna februarie.

Modificarile/completările incluse în proiectul (click pentru pdf) pe care l-am depus azi:

  • clarificări privind organizațiile membre (doar cele cu statut juridic să aibă drept de vot, că așa spune legea), restul urmând să fie observatori;
  • structurile de tineret sindicale/patronale membre să fie reprezentative în sensul Legii 62/2011 a dialogului social;
  • voluntariatul și participarea la luarea deciziilor să fie în 2 comisii separate;
  • membrii din plen să fie doar tineri (până în 35 de ani, că de asta e consiliu de tineret);
  • un reprezentant al CCPT să faca parte ca observator din comisia de evaluare a proiectelor depuse pe fondul de tineret;
  • un reprezentant al CCPT să participe la realizarea ghidului de finanțare pentru fondul de tineret;
  • ședințele să poată fi înregistrate, fotografiate și transmise live fără să aibă nevoie de acordul prealabil al CCPT (că de asta se precizează în regulament că-s publice);
  • aparatul de lucru al primarului să publice pe site procesele verbale ale ședințelor;
  • prima componență a CCPT să fie stabilită prin dispoziție de primar abia după un apel public al instituției pentru înscrierea organizațiilor interesate.

Acesta ar fi al doilea proiect de hotărâre pe care îl inițiez, după cel cu clarificarea regulamentului privind facilitățile elevilor la transportul public. Sper ca cel din urmă să fie inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Local.

organizatii tineret masa rotunda bacau decembrie 2015

2 thoughts on “Proiect privind Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret al municipiului Bacău

  1. ar trebui sa iti faci o pagina cu activitatea din CL, sa fie mai usor de urmarit pentru „carcotasi” 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *