Miercuri, 28 August 2019 | Bacau, Initiative personale | Comenteaza
Vă mai amintiți când, în mai 2019, în plină campanie electorală pentru europarlamentare, pesediștii Benea și Necula s-au jurat și au pus mare “rămășag” că Insula de Agrement va fi deschisă la 1 septembrie? O uriașă gogoașă electorală, desigur! Duminică, fix pe 1 septembrie, mergem la insulă ca să vedem în ce măsură ne-au mințit și totodată să dezbatem cum putem să nu mai avem astfel de șantiere întinse pe jumătate de deceniu din incompetența celor care ne conduc. Profităm de ziua liberă și mergem să verificăm promisiunea electorală pe care domnii Benea și Necula au făcut-o de față cu premierul Viorica Dăncilă în urmă cu 3 luni: La 1 septembrie va “clipoci” apă în albia lacului de agrement, iar jungla urbană va fi doar o amintire neagră pentru băcăuani. – Dragoș Benea, 22 mai 2019, sursa Ziarul de Bacău În 3 ani de zile, administrația Necula-PSD nu a reușit nici să termine la Insula de Agrement ceea ce a început (cu mari hibe de proiectare) administrația liberală, nici să realizeze decolmatarea lacului din jurul acestui obiectiv, în ciuda fondurilor europene și guvernamentale disponibile, dar și a puterii totale pe care o deține la toate nivelurile (municipal, județean, național). S-au scurs 5 ani fără ca noi, băcăuanii, să putem vizita această oază de verdeață scoasă din circuitul public timp de jumătate de deceniu din cauza nepriceperii celor care ne-au condus și ne conduc în continuare. Ceea ce trebuia să dureze 10 luni/maximum 1 an a ajuns să se întindă până în toamna anului 2019… și nici nu știm dacă încă e gata! Ne vedem la ora 16:00 fix la intrarea principală. Vom încerca să intrăm pe Insula (ar trebui să fie deschisă, nu? Că așa ne-au asigurat cei doi pesediști), după care vom avea o mică dezbatere cu următoarea temă: ce putem face astfel încât Bacăul să nu mai aibă șantiere interminabile și chiar părăsite, cu multe milioane de lei cheltuiți degeaba (stadion, spital, sală polivalentă etc)? Presiunea civică ar face diferența sau avem nevoie de un alt context politic? Evenimentul se adresează tuturor băcăuanilor interesați în primul rând de dezvoltarea orașului și în subsidiar de arătarea obrazului celor care ne mint de la un ciclu electoral la altul. Acesta nu este un protest, ci o întâlnire cetățenească. Evenimentul pe Facebook: facebook.com/events/674853436314347
Search
Articole Recente
- Agenda evenimentelor din Bacău (22-24 septembrie 2023)
- Video: verificăm dacă terenurile de sport sunt deschise – prima tură
- Athletic Park, aprobat și scos la licitație
- Agenda evenimentelor din Bacău (15-17 septembrie 2023)
- Ședința Consiliului Local Bacău din 15 septembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Aciduzzu on Agenda evenimentelor din Bacău (8-10 septembrie 2023)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- H on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 august 2023 (rezumatul proiectelor)
- Alin on Foto: plimbare în Delta Bacăului
- Kristofer on Apel către europarlamentarii români: votați Legea pentru refacerea naturii!
- Gregorian Pamfil on Apel către europarlamentarii români: votați Legea pentru refacerea naturii!
- Kross on Cifrele dezastrului din bugetul local al Bacăului în 2023
- Kristofer on Cifrele dezastrului din bugetul local al Bacăului în 2023
- Kross on Cifrele dezastrului din bugetul local al Bacăului în 2023