Revoltat, dar și cu oarecare speranțe în privința transportului județean din Bacău

Duminica, 30 Ianuarie 2022 | Bacau | Comenteaza

Vineri seara am plecat de la birou pe de o parte revoltat, pe de altă parte cu speranță. Să vă spun de ce. Are legătura cu naveta elevilor din județul Bacău și o dezbatere online la care am participat în acest sens, organizată de Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) în cadrul proiectului FocuSAT pe Transport.

Revoltat pentru că:
– naveta elevilor la nivel județean este în continuare prea puțin spre deloc decontată;
– n-am învățat nimic din cauzele cazului Caracal;
– traseele actuale (și implicit amplasarea stațiilor) nu corespund nevoilor elevilor;
– în special fetele se simt în nesiguranță fie pe drumurile lungi către stații, fie în mijlocul de transport în care vreun specimen le abordează;
– abonamentele devin din ce în ce mai greu de suportat de familiile elevilor care provin din mediile sociale precare;
– există mulți elevi care petrec chiar și 3 ore pe drumul spre și de la școală;
– Consiliul Județean nu dă atenția cuvenită acestui subiect (de exemplu, reprezentanții slab pregătiți prezenți la eveniment care ar putea măcar să pună mâna pe Legea 92/2007 privind serviciile publice de transport);
– mulți elevi aleg să abandoneze școala din cauza problemelor din transportul județean.

Cu oarecare speranțe deoarece:
– în sfârșit, societatea civilă locală dă atenție acestei uriașe probleme pe care Guvernul și consiliile județene o ignoră, iar proiectul FocuSAT poate provoca niște schimbări de care elevii și famiile lor au nevoie;
– transportul metropolitan care va fi organizat la nivelul municipiului Bacău și a comunelor din jur poate acoperi o parte dintre problemele cu naveta școlară. Desigur, se va întâmpla doar dacă studiile și anchetele de mobilitate vor fi făcute cu seriozitate, dacă toate UAT-urile implicate vor fi active în stabilirea traseelor metropolitane, dacă primarul va colabora cu Consiliul Județean în acest sens și dacă vor exista suficiente autobuze ale operatorului;
– anul acesta vor fi scoase la licitație viitoarele rute județene de transport public și aceasta este ocazia perfectă pentru Consiliul Județean să realizeze un program de transport care să corespundă nevoilor elevilor și să impună operatorilor câteva obligații care ar rezolva multe probleme: de exemplu, toate autobuzele firmelor care se înscriu să fie echipate cu GPS pentru monitorizare și cu camere de supraveghere pentru siguranță.
– există bani europeni în următorii ani pentru dezvoltarea transportului verde, dar și pentru digitalizare, astfel încât la nivelul CJ să existe, de ce nu, un mic dispecerat pentru monitorizarea transportului județean în care mulți operatori își fac de cap (nu respectă orarul și traseele, mașinile au probleme, confortul lasă de dorit etc).

cristian ghinghes birou caex

Lasa un comentariu