Luni, 15 mai 2017, suntem convocați într-o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent. Alcătuită ca de obicei de primar, ordinea de zi cuprinde 8 proiecte pe care le vom lua în discuție și care ne vor fi supuse aprobării. Întrunirea are loc la Centrul de Afaceri și Expoziții, începând cu ora 14:00.
Proiectele pe care urmează să le dezbatem și votăm la ședința de mâine:
- 1. aprobarea proiectului „E-STRATEG – Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din municipiul Bacău” pe care Primăria Bacău îl va depune în cadrul POCU (Programul Operațional Capital Uman).
Valoarea eligibilă a proiectului este de 227.240 lei, urmând ca municipiul Bacău să suporte estimativ 81.000 lei. Parteneri selectați în cadrul proiectului sunt Asociația PARTNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă (ca ONG) și GEA Strategy & Consulting (ca operator economic).
Conform ADL Bacău, în urma acestui proiect ne vom alege cu o Strategie de Dezvoltare Locală (SDL), va fi înființat un nou Grup de Acțiune Locală (GAL), vor fi delimitate comunitățile marginalizare și a teritoriului țintit de SDL, vor fi „animați” (ăsta e termenul folosit în expunerea de motive, n-am ce să-i fac) partenerii locali, iar comunitățile marginalizate vizate de SDL vor fi „mobilizate”, după care va fi elaborată o listă indicativă de intervenții de către acest GAL.
Expunerea de motive a viceprimarului inițiator nu cuprinde precizări exacte privind impactul concret în comunitate al proiectului, motiv pentru care îl voi interpela la ședință cu această nelămurire. Una justificată, zic eu.
- 2. alocarea a 20.000 de lei către Asociația „Inner Wheel” Bacău pentru organizarea proiectului „Bucuria Copiilor 2017”, care va avea loc în data de 1 iunie 2017 în centrul orașului Bacău;
- 3. alocarea a 18.500 lei pentru organizarea proiectului „Alecsandriana” – ediția I, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău;
- 4. darea în folosință gratuită a terenului de 7.864 mp din str. Izvoare către Asociația Habitat for Humanity România și cesionarea dreptului de folosință gratuită asupra unei alte suprafețe de 2.o00 mp de la Asociația Habitat for Humanity Comănești către Asociația Habitat for Humanity România;
Cele două operațiuni pe care le vom vota mâine sunt necesare continuării și finalizării ansamblului de locuințe pentru familii nevoiașe pe care cei de la Habitat îl vor realiza toamna viitoare cu ajutorul multor voluntari naționali și internaționali. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar acest „Big Build” trebuia să aibă loc toamna trecută, însă o serie de nereguli descoperite brusc de Primăria Bacău au dus la anularea a ceea ce ar fi trebuit să fie una dintre cele mai mari inițiative de construire de locuințe sociale din Bacău. Sperăm ca de data aceasta totul să decurgă așa cum trebuie.
- 5. punerea la dispoziție a Teatrului de Vară către Fundația „Episcop Melchisedec” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru conferința cu tema „Mărturisitori din temnițele comuniste” care va avea loc pe 28 mai 2017, de la ora 18:00;
Conferința va fi susținută de Lucia Hossu Longhin și îi va avea ca invitați pe pr. Nicolae Bordașu și corul maicilor de la Mănăstirea Diaconești.
- 6. alocarea a 9.250 lei și punerea la dispoziția a Bazinului de Înot pentru desfășurarea proiectului „Să cresc frumos și sănătos” pe care ISJ Bacău și CSSM Bacău îl vor desfășura în perioada mai – iunie 2017;
Aproximativ 250 de elevi din clasele I ale școlilor gimnaziale „Miron Costin”, „Alecu Russo”, „nr. 10” și „Ion Luca” din municipiul Bacău se vor deplasa la bazin în lunile mai și iunie, unde vor primi lecții gratuite de înot și se vor bucura de mișcare și relaxare. Bugetul este dedicat achiziționârii a 20 de baghete de înpt, 30 de plute, 20 de aripioare de înot, 20 de centuri, 40 de câști pentru copii, 20 de mingi de apă, respectiv 300 de tricouri care urmează să fie inscripționate cu logo-ul și textul Bacău – Oraș European al Sportului.
- 7. acordarea dreptului de uz și servitute către Delgaz Grid SA în vederea alimentării cu energie electrică a hotelului, restaurantului și instalației pentru fabricarea berii artizanale pe care SC General Construcții Tehnic Plus SRL le realizează pe Calea Moldovei nr. 4 (Podul cu Lanțuri).
- 8. demararea licitației publice pentru închirierea a 6 căsuțe din lemn în vederea desfășurării de activități comerciale, astfel:
– 4 căsuțe în Piața Tricolorului (între fântână și Casa de Cultură);
– 2 căsuțe în Parcul Cancicov (la Fântăna „3 fete”).
Prețul de pornire al licitației este de 30 ron/mp/lună (adică 187,5 lei/lună/căsuță). Durata închirierii: 1 an. Totuși, tarifele pentru înscrierea la licitație mi se par cam mari: 500 de ron (garanția de participare), 200 ron (taxa de participare), 300 ron (caietul de sarcini).
——————————————–
Toate proiectele de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc vineri.
Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?