Ședință de îndată pentru transferul Spitalului Municipal la Consiliul Județean

Marti, 8 Noiembrie 2022 | Bacau | Comenteaza

Astăzi, de la ora 10:00, Consiliul Local Bacău este convocat într-o nouă ședință extraordinară. De data aceasta întrunirea a fost convocată de 8 consilieri locali, care au inițiat un proiect de hotărâre pentru trecerea șantierului Spitalului Municipal din patrimoniul municipiului în cel al județului.

Inițiatorii proiectului sunt Gigi Nucu Candet, Laur Șova Gâțu, Ioana Raluca Dinu, Laurențiu Chiciu, Dan Bitire, Romică Botoi, Cristinel Manolache și Dorin Chirilescu, iar scopul acestuia este finalizarea obiectivului de investiții.

Conform proiectului, toate drepturile și obligațiile izvorâte din actele juridice încheiate în legătură cu realizarea obiectivului de investiție se transferă Consiliului Județean, la fel ca și bunurile mobile achiziționate pentru Spitalul Municipal.

Dacă proiectul va fi aprobat, primarul este obligat să efectueze toate demersurile legale și să semneze orice document în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor acestei inițiative.

Detalii, la și după ședință.

spitalul-municipal bacau

Lasa un comentariu