Un senator al melcilor nu știe legea, dar are păreri despre copaci și caută vinovați

Un senator al melcilor, ajuns din greșeală (ca să nu spun ca urmare a unor falsuri) în Parlamentul României, face niște afirmații de-a dreptul stupide și fără fundament legal despre tăierile și toaletările de arbori din municipiul Bacău. Prin urmare, mă simt nevoit să fac o serie de clarificări.

1. Așa cum deja a afirmat și primarul orașului „cei mai mulți arbori erau sănătoși și cu vegetația pornită, dar greutatea zăpezii depuse pe crengi, flori și muguri a fost prea mare.” Așadar, nu e vorba de copacii „bolnavi”, cum le spune senatorul melcilor.

2. Chiar și așa, orice copac bolnav ce reprezintă un pericol pentru locuitori poate fi curățat sau îndepărtat direct de lucrătorii Secției spații verzi din cadrul Primăriei Bacău, aflați în directa subordine a primarului Stanciu-Viziteu, fără alte aprobări, potrivit art. 14 din REGISVER, Regulamentul spațiilor verzi aprobat prin HCL 31/2023.

3. Regulamentul privind organizarea şi întreţinerea spaţiilor verzi şi parcurilor (REGISVER), propus de mine și aprobat cu votul a peste 2/3 dintre consilierii locali, a fost luni de zile în dezbatere publică, a primit avizul favorabil al tuturor structurilor din subordinea primarului (inclusiv Spații Verzi), iar la final a primit și semnătura acestuia. Inițiativa a fost salutată și de societatea civilă, și de funcționarii din cadrul Secției spații verzi.

4. Orice copac sănătos nu poate fi doborât prin tăiere fără avizul Agenției pentru Protecția Mediului (APM), conform Legii 24/2007 reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Mă așteptam ca un senator (chiar și al melcilor) să pună mâna pe lege înainte să pună mâna pe tastatură.

5. Se pare că visul oricărui politician heirupist și fără respect față de natură este să masacreze mediul: să taie după bunul plac orice arbore din oraș, fără avize și fără acceptul specialiștilor, să arunce deșeurile din construcții pe un teren de la marginea orașului, să lase azbestul sub geamurile oamenilor și așa mai departe.

Înainte să spună prostii și să caute vinovați pentru treaba pe care o fac sau nu unii responsabili din Primăria Bacău, senatorul melcilor ar face bine să citească Legea 24/2007, să răsfoiască HCL 31/2023 și să se alinieze cu șeful său de partid: „cei mai mulți arbori erau sănătoși și cu vegetația pornită, dar greutatea zăpezii depuse pe crengi, flori și muguri a fost prea mare”.

Eu, unul, voi face tot ce îmi stă în putință pentru protejarea arborilor sănătoși din municipiul Bacău, iar regulamentul pe care l-am propus și a fost aprobat în acest sens este un mare pas înainte pentru verdele local.

copac sanatos cazut bacau

foto via LDSV, ca să vadă și senatorul melcilor despre cel fel de copaci este vorba

3 thoughts on “Un senator al melcilor nu știe legea, dar are păreri despre copaci și caută vinovați

  1. Stiu ca a trecut mult timp, dar cand a nins acum in Aprilie, eram intamplator in parcul Catedralei, iar cei de la spatii verzi sau cum se cheama, taiau fix aiurea copaci. Copaci care daca i-ai fi scuturat de zapada erau ok.
    Cineva care i-a vazut pe acesti Dorei, ca taiau ce vroiau ei fara nici o logica, s-a apucat sa scuture ei din copaci, pentru a nu fi taiati.

    Cine o sa fie tras la raspundere pentru asta ? Nimeni. Iar apoi o sa ne plangem iar ca orasul arata in ultimul hal.

  2. Salutare. Degeaba trimit sesizari la primarie/primar, pentru ca oricum nu primesc raspuns. Asa ca incerc aici.
    Pe str. Constructorului bloc 9 avem un copac doborat la ultima zapada. Este un liliac deja uscat, are aprox. 4 m inaltime.

    In spatele aceluiasi bloc zona tomberoanelor de gunoi arata ca fiind bombardata, la propriu, fara exagerare. La primarie am trimis sesizari inca de acum vreo 3-4 ani, ultima data acum vreo 2 luni. Nu s-a intamplat nimic….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *